Medicii cardiologi, pacienţii şi reprezentanţii sportivilor cer măsuri concrete de diagnostic şi tratament pentru cardiomiopatii
Articol de arionmihaela, 9 aprilie 2024, 15:23
Medicii cardiologi, pacienţii şi reprezentanţii sportivilor au cerut în cadrul unei conferinţe, o mai mare atenţie pentru cardiomiopatii şi măsuri concrete de diagnostic şi tratament pentru această afecţiune.
Potrivit specialiştilor, cardiomiopatiile, o categorie de afecţiuni care afectează integritatea muşchiului cardiac, sunt adesea subevaluate, în ciuda impactului semnificativ pe care îl exercită asupra pacienţilor şi societăţii din România şi din alte ţări.
În contrast cu alte boli cardiovasculare, cardiomiopatiile manifestă o puternică componentă ereditară, afectând, în principal, tinerii activi. Cu toate acestea, printr-o abordare integrată în ceea ce priveşte informarea, diagnosticarea precoce şi furnizarea adecvată de îngrijire medicală, este posibil să se diminueze atât impactul, cât şi prevalenţa acestor patologii.
Participanţii la conferinţă au discutat şi despre necesitatea includerii imediate a cardiomiopatiilor în Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare care se află, în prezent, în consultare publică în România.
Principalele direcţii de măsuri şi recomandări propuse pentru a fi incluse în cadrul planurilor de sănătate cardiovasculară, cu precădere în Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare: implementarea unui ecosistem puternic de cercetare şi inovare, inclusiv crearea şi implementarea de registre pentru pacienţi şi sprijinirea cercetării şi inovării în cardiomiopatii; adoptarea unei abordări holistice în asistenţa pacienţilor, cu o atenţie deosebită acordată unei abordări multidisciplinare şi încurajarea asociaţiilor de pacienţi pentru colaborare pentru a le oferi sprijin adecvat; introducerea programelor de screening, detectare precoce şi prevenţie, inclusiv educaţie profesională continuă, promovarea iniţiativelor de educare şi conştientizare în rândul populaţiei generale şi a pacienţilor şi implementarea de controale periodice pentru identificarea bolilor cardiovasculare.
O altă recomandare vizează asigurarea accesului la asistenţă cardiologică de specialitate, infrastructuri funcţionale pentru îngrijirea multidisciplinară promptă şi adecvată condusă de cardiologi cu expertiză în cardiomiopatii. De asemenea planurile de sănătate cardiovasculară ar trebui să prevadă un management eficient al bolii prin pregătirea şi implementarea ghidurilor terapeutice, rambursarea investigaţiilor recomandate (inclusiv a investigaţiilor cardiace cu rezonanţă magnetică , teste genetice) şi a serviciilor medicale necesare.