Circulația rutieră se deschide pe încă 13 km din A0 Sud!
Articol de Sabina Lapadatescu, 13 aprilie 2024, 14:47
Traficul rutier între DN5 si DN4, în lungime de 13 km, parte din A0 Sud, va fi deschis luni. Anunțul a fost făcut de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.
”Circulația pe încă 13 km din A0 Sud, între DN5 și DN4 se deschide luni, 15 aprilie, de la ora 14:00. Încheierea lucrărilor pe încă un segment al lotului 1 (Glina – Vidra) al sectorului de Sud al Autostrăzii de Centură a Capitalei face posibilă circulația și pe cei 6 km din cei 16,3 km ai lotului 2 (Vidra – Bragadiru), finalizați la sfârșitul anului trecut. De luni, se va circula practic pe aproximativ jumătate (23,3 km) din cei 52 de km ai semi-inelului sudic al A0 (între DN6 si DN4)”, a explicat Cristian Pistol.
Pentru Lotul 1 Glina – Vidra (16,93 km), durata contractului este de 42 de luni, dintre care 12 luni pentru proiectare și 30 de luni pentru execuție. Valoarea contractului se ridică la 830,68 milioane de lei, fără TVA, având ca sursă de finanțare Programul Operațional Infrastructura Mare.