O fetiță de 2 ani a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 1; a fost transportată la spital pentru îngrijiri

Foto: Politia Capitalei/ facebook

Poliția Capitalei informează că în această dimineață, Secția 1 a fost sesizată cu privire la faptul că un minor ar fi căzut de la etajul unui imobil, situat în sectorul 1.

La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul subunității, care au constatat că este vorba despre o fetiță, în vârstă de 2 ani, care ar fi căzut de la etajul 1 al blocului.

Totodată, la adresă s-a deplasat și un echipaj medical, care i-au acordat victimei primele îngrijiri medicale, aceasta fiind transportată la spital, pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Cercetările sunt continuate de către Secția 1 Poliție, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.