Bine de citit: Poarta
Articol de razvanursuleanu, 22 aprilie 2024, 13:09
Porțile către alte locuri din univers sau către alte dimensiuni, una din temele mele SF preferate, poate și pentru că scurtarea distanțelor în mod artificial reprezintă una din principalele cerințe ale propriului meu confort. Când faci parte din categoria sedentarilor profesioniști este foarte complicat să te descotorosești de speranța de a ajunge de “aici” până “acolo” cât ai clipi, fără să străbați drumuri interminabile printr-o aglomerație de nedescris.
Teleportorul din serialele Star Trek a fost prima “invenție” de acest tip pe care am descoperit-o și am acceptat cu greu ideea că, deocamdată, reprezintă o noțiune pur teoretică. Colectivele de cercetători britanici, belgieni, americani sau francezi, despre care tot aflu din presă că lucrează zi și noapte în slujba progresului planetar, nu par a se grăbi cu punerea în practică a acestui minunat dispozitiv, care ar putea rezolva atât problema poluării Terrei (la ce să ne mai folosească mașinile, trenurile sau avioanele dacă ajungem imediat acolo unde ne dorim), cât și cerința personală menționată anterior.
Apoi a apărut serialul Stargate, împreună cu o nouă modalitate de a păcăli distanțele, și de această dată nu mai era vorba despre o călătorie între două puncte relativ apropiate, așa cum se întâmpla în cazul teleportorului. Stargate asigura legătura cu lumi îndepărtate, numai că episoadele erau oarecum repetitive, oamenii întâlnindu-se de cele mai multe doar cu civilizațiile extraterestre care au construit respectiva poartă.
Așa că m-am plictisit destul de repede de aparițiile ciclice a tot soiul de umanoizi indispuși, precum și de ursuleții translatați din Star Wars, am renunțat să mă uit la serial și am început să citesc “Poarta” lui Philip José Farmer.
Vom afla din această carte despre existența unui dispozitiv special, de dimensiuni medii și care poate fi amplasat inclusiv în propria locuință (asta însemnând că nici măcar nu trebuie să mai faci efortul de a te deplasa până la dispozitiv).
O idee extraordinară, greu de găsit ceva mai util în romanele științifico-fantastice, singura problemă de natură tehnică fiind aceea că această poartă reprezintă un terminal și de sosiri, nu doar de plecări, prin ea apărând destul de des spirite ale celor decedați sau entități energetice extraterestre, care doresc să pătrundă în lumea noastră, din motive diverse, pe care le puteți afla citind cartea.
Nu cred că ar fi fost o decizie greșită dacă misterul acestui aparat revoluționar nu ar fi fost dezvăluit până la final, oferind astfel cititorului posibilitatea de a-și pune în valoare imaginația, dar Farmer a fost un scriitor extrem de riguros, care dorea să explice absolut totul, până la cel mai mic amănunt…