Posibilități limitate de cumpărare a biletelor STB! Se lucrează la Sistemul Automat de Taxare!
Articol de Sabina Lapadatescu, 27 aprilie 2024, 12:39
Societatea de Transport București anunță că, în acest weekend, vor fi efectuate lucrări de mentenanță la Sistemul Automat de Taxare.
Ca urmare, nu vor fi disponibile următoarele funcționalități:
– emiterea cardurilor Activ nominale;
– translatarea și preschimbarea titlurilor de călătorie;
– reîncărcarea titlurilor de călătorie, prin intermediul platformei https://online.stbsa.ro/ și prin intermediul terminalelor e-chioșc.
Călătorii pot utiliza în continuare:
– plata prin SMS;
– aplicația YouthTB;
– aplicația 24Pay;
– plata cu cardul bancar contactless, direct la validator.
Sistemul Automat de Taxare al STB va redeveni disponibil duminică, 28 aprilie, după ora 20:00.