Străzi Deschise, în centrul Bucureștiului, și în weekendul de Paști
Articol de alinadecu, 4 mai 2024, 13:00
Proiectul „Străzi Deschise – București, Promenadă Urbană” continua.
In weekendul 4 – 5 mai, traficul rutier este închis pe una dintre cele mai cunoscute artere din București – Calea Victoriei, între orele 10:00 – 22:00.
Pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete.
In weekendul de Paște, Calea Victoriei este animată de pietonii care au ocazia să redescopere frumusețea și diversitatea arhitecturală a orașului în care trăiesc și să exploreze zone istorice din centrul Capitalei.
Pe durata restricțiilor instituite, se permite traversarea pe Calea Victoriei, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia, strada Știrbei Vodă, strada Ion Câmpineanu, bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.
În weekendurile în care se desfășoară evenimentul „Străzi deschise, București – Promenadă urbană”, traficul rutier pe Calea Victoriei se reia pe timpul nopții până dimineața (sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00.