Salonul Internațional al Sticlei are loc la Galeria Orizont
Articol de bucurestifm, 8 mai 2024, 16:08
Uniunea Artiştilor Plastici din România organizează, în perioada 10 mai – 14 iunie, cea de-a XXXVI-a ediţie a Salonului Internațional al Sticlei. Deschiderea oficială va avea loc pe 10 mai, de la ora 19:00, la Galeria Orizont din București.
Ediţia din acest an 2024 propune o expoziţie colectivă care include aproximativ 100 de artişti, cuprinzând nume de referinţă din domeniu, dar şi o secţiune dedicată studenţilor. Totodată, ediţia curentă se remarcă printr-o participare internaţională impresionantă.
La ediţia aceasta a salonului participă Anna Mlasowky (SUA), Plamen Kondov (Bulgaria), Monica Naydenova (Bulgaria), Ramona Pauli (Germania) şi Rebbeca Tanda (Germania), alături de artişti români deja recunoscuţi internaţional precum Alexandra Mureşan sau Matei Negreanu, care activează la Paris.