Olandezul Joost Klein, eliminat de la Eurovision
Articol de alinaene, 11 mai 2024, 14:55
Cântărețul olandez Joost Klein nu va concura în Marea Finală a Eurovision.
Artistul a fost implicat într-un incident în culisele concursului.
Poliția suedeză a investigat o plângere depusă de o membră a echipei de producție a concursului muzical de la Malmo, după un incident care a urmat interpretării sale din semifinala de joi seară, transmite Razvan Petre, corespondentul Bucuresti FM la Malmo.
„În timp ce procesul legal își urmează cursul, nu ar fi adecvat [ca el – n. red] să continue în concurs.
Dorim să precizăm că, contrar unor relatări din presă și a speculațiilor de pe rețelele de socializare, acest incident nu a implicat niciun alt artist sau membru al delegației”, a transmis EBU într-un comunicat.
„Menținem o politică de toleranță zero față de comportamentul inadecvat la evenimentul nostru și ne angajăm să oferim un mediu de lucru sigur și securizat pentru întregul personal participând la concurs. În lumina acestui fapt, comportamentul lui Joost Klein față de un membru al echipei a încălcat regulile concursului”, adaugă forul.
Programată sâmbătă seara, finala Eurovision va continua cu 25 de melodii participante.
Cu piesa „Europapa”, cântărețul se calificase după a doua semifinală, desfășurată joi seară.
Stilul său energic combină elemente din pop-ul mainstream cu happy hardcore și pop punk.
În vârstă de 26 de ani, Joost Klein a cunoscut succesul, în vara anului 2023, cu piesa „Friesenjung”, care a ocupat primele locuri în topurile din Germania, Elveția și Austria.
Fară Olanda, în concurs vor fi Letonia, Austria, Norvegia, Grecia, Estonia, Elveția, Georgia și Armenia, Israel, Cipru, Croația, Finlanda, Irlanda, Lituania, Luxemburg, Portugalia, Serbia, Slovenia și Ucraina.
Calificate automat în finală sunt Marea Britanie, Franța, Spania, Germania, Italia și Suedia (gazdă).
Sursa: Răzvan Petre