Artă, tehnologie, știință și istorie la ediția aniversară a Nopții Muzeelor
Articol de bucurestifm, 16 mai 2024, 13:53
Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR) anunță desfășurarea ediției aniversare a Nopții Muzeelor pe 18 mai 2024, marcând 20 de ani de la debutul în România a acestui eveniment cultural de excepție. Ediția a 20-a reunește muzee de profile diverse, de la artă tradițională și modernă, la tehnologie, realitate virtuală, instalații interactive, știință, istorie naturală, etnografie și multe altele.
În fiecare an, Noaptea Muzeelor transformă orașele României într-o veritabilă scenă culturală, atrăgând peste un milion de vizitatori. Evenimentul include expoziții, intervenții culturale, proiecții, prezentări, instalații urbane, spectacole, ateliere, animații stradale, concerte și tururi interactive.
Anul acesta, ediția cu numărul 20 va cuprinde activități speciale, precum expoziția „Universul lui Salvador Dalí” de la ARCUB, cu o reducere substanțială a biletului de acces; proiecte educative, precum „Prietenii Vârstnicilor” inițiat de Asociația Niciodată Singur; dar și o serie de noi participanți, cum sunt Institutul de Istorie a Religiilor și Muzeul de Anatomie Comparată din Cluj-Napoca.
Cu ocazia ediției aniversare, publicul va putea interacționa cu numeroase proiecte inedite. Printre acestea se numără:
- „Istoria pe propria piele”, o reprezentație a gladiatorilor Imperiului Roman, coordonată de Ludus Ursus Nigrus, de la Școala de Gladiatori, la Muzeul Municipiului Dej;
- tururi la lumina lumânărilor în Biserica fortificată din Apold;
- un tur ghidat și un minirecital cameral la Ateneul Român;
- lecții de balet la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” din București;
- trei expoziții AMZEI @Romanian Design Week;
- o suită de animale preistorice care sunt des întâlnite în filmele de animație, în expoziția „Animale fantastice: realitate sau ficțiune?” la Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie din Cluj-Napoca;
- „Fotokaleh”, un proiect care reconstituie tehnologic și fizic lumea pierdută a comunității turce de pe insula Ada Kaleh, cu arhive fotografice și tehnici de realitate augmentată la Castelul de Apă din Drobeta-Turnu Severin și multe altele.
Dragoș Neamu, Coordonator Relații Internaționale și Proiecte Culturale RNMR, declară: „Contextul în care are loc această ediție, care este una aniversară, este unul foarte delicat. Multe muzee din țară și din București nu vor participa în semn de protest față de întârzierile nejustificate ale Guvernului în rezolvarea revendicărilor angajaților din sectorul muzeal, care vizează creșterea cu 20% a salariilor. Trebuia să fie o ediție de sărbătoare dar este destul de dificil să celebrezi precaritatea existentă în sectorul muzeal românesc. Însă, din respect pentru public și pentru onorarea angajamentelor asumate de RNMR, noi am decis organizarea acestui eveniment.”
În acest an, participarea la Noaptea Muzeelor include 253 de obiective în toată țara, cu cele mai multe în București – 55, 34 în Iași, 22 în Târgu Mureș și 18 în Cluj-Napoca.
„Străzi deschise – București, Promenadă urbană” se alătură ediției aniversare a evenimentului Noaptea Muzeelor 2024, în calitate de partener. În acest context, traficul rutier pe Calea Victoriei va fi restricționat sâmbătă, 18 mai 2024, între orele 10:00 – 22:00, pe segmentul de drum Bulevardul Dacia – Splaiul Independenței.
De asemenea, printr-un parteneriat cu STB SA – Societatea de Transport București, va fi disponibilă o linie specială de autobuze, care va face legătura cu principalele obiective deschise în noaptea de sâmbătă spre duminică. Linia specială „Noaptea Muzeelor” va funcţiona între orele 18:00 şi 1:00, pe traseul Piaţa Presei – Piaţa Unirii (şi retur).
Programul complet al evenimentelor este disponibil, în ordine alfabetică, pe localități, pe website-ul www.noapteamuzeelor.org, cu actualizări permanente până în ziua evenimentului.
București FM este partener media al evenimentului.