Gunoaiele – o afacere pentru nevoiaşi
Articol de Stefania Grigore, 23 octombrie 2014, 10:29
Oameni nevoiaşi răscolesc tomberoanele scoase în stradă, ca să adune sticle de plastic pe care le vând la centre de reciclare.
Dincolo de faptul că e ilegal, căutătorii scot tot gunoiul din pubele şi de multe ori îl lasă înşirat pe asfalt.
Din vara aceasta, legea salubrizării pedepseşte orice persoană care ia obiecte din tomberoanele proprietarilor de locuinţe.
Nimeni nu a fost însă amendat până acum, iar asta dă curaj căutătorilor prin gunoaie.
Activiştii de mediu spun că sunt grupuri foarte bine organizate care se ocupă cu această afacere.
Cei care scormonesc prin pubele câştigă peste 30 de lei pe zi după ce vând sticlele de plastic.
Oficial, România are o rată de colectare selectivă a deşeurilor sub 5 %.
Uniunea Europeană ameninţă cu sancţiuni aspre dacă nu ajungem rapid la 30 de procente.