ANM: Cod galben de ploi și vijelii
Articol de bucurestifm, 21 mai 2024, 10:52
ANM a emis, marţi, două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi cantităţi însemnate de precipitaţii, valabile în primă fază până miercuri dimineaţa în nouă judeţe din Oltenia şi Banat, iar ulterior, până joi, în aproape jumătate din ţară.
În intervalul 21 mai, ora 16:00 – 22 mai, ora 10:00, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi sudul Crişanei, unde se va manifesta prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze de 50 – 70 km/h), averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi, izolat, căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi, pe arii mai restrânse, de peste 40 l/mp.
Judeţele vizate de prima atenţionare Cod galben sunt: Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş şi Arad.
De asemenea, în perioada 22 mai, ora 10:00 – 23 mai, ora 10:00, va intra în vigoare cel de-al doilea Cod galben de vreme instabilă. Astfel, în aproape jumătate din ţară, în judeţe situate în Banat, Oltenia, Maramureş, vestul Transilvaniei şi al Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Occidentali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, grindină.
Pe alocuri, cantităţile de apă vor fi de 25 – 30 l/mp, izolat de peste 40 l/mp.
Meteorologii precizează că manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse.