Pe 1 şi 2 iunie, mii de copii din Cantus Mundi cântă în toată ţara
Articol de bucurestifm, 30 mai 2024, 12:31
Peste 2.500 de copii şi tineri din corurile şi ansamblurile Programului Naţional Cantus Mundi vor susţine, pe 1 şi 2 iunie, recitaluri şi concerte în Bucureşti si alte 20 de judeţe.
Copiii din Cantus Mundi vor cânta în spaţii publice, pe scene, în parcuri, pieţe sau şcoli din diferite oraşe, comune şi sate, în cadrul mai multor evenimente prin care se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Copilului.
La Bucureşti, sâmbătă, de la ora 14.00, şi duminică, de la ora 15.30, 400 de copii din 12 coruri Cantus Mundi vor cânta la Ora Copiilor organizată în cadrul Festivalului Opera Copiilor, pe Calea Giuleşti nr. 16, la Opera Comică pentru Copii.
Accesul publicului la toate evenimentele corurilor de copii Cantus Mundi desfăşurate cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului este liber.
Programul Naţional Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, iniţiat în anul 2011 de renumitul dirijor Ion Marin şi derulat de Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Programul a fost oficializat la nivel guvernamental în anul 2014, devenind o nouă Direcţie a Corului Madrigal, aflată în subordinea Ministerului Culturii.