Roland Garros – o nouă zi cu multe meciuri amânate: favoriții nordici s-au chinuit cu adevărat și au ajuns în setul al cincilea, iar pe tabloul feminin s-au consemnat rezultate neașteptate

Sursă foto: Facebook - Roland Garros

A cincea zi de la Roland Garros a fost cea mai bogată din perspectiva numărului de meciuri disputate, dar și din punct de vedere al frumuseții jocurilor consemnate. Astfel, cu un abandon pe tabloul masculin, multe partide care au fost caracterizate de cinci seturi, dar și cu surprize produse pe tabloul feminin, ziua a fost una completă și extrem de intensă.

Româncele au oferit rezultate de excepție în această fază a competiției, pentru că au trecut de două adversare extrem de dificile și mult mai bine cotate. Dacă Irina Begu nu i-a oferit vreo șansă Lindei Noskova, numărul 29 în lume și a câștigat cu 6-4, 6-2, Ana Bogdan a scos-o pe a 20-a favorită la titlu de la Roland Garros, Anastasia Pavlyuchenkova, scor 6-4, 6-4. În turul trei, Irina Begu o va întâlni pe Varvara Gracheva, din Franța, numărul 88 în lume, în timp ce Ana Bogdan va da peste ucraineanca, Elina Svitolina.

Cronologic vorbind, mai întâi Marta Kostyuk, din Ucraina, a fost eliminată de Donna Vekic, din Croația, în minimum de seturi. Scorul final al acestei confruntări a fost 7-5, 6-4 pentru a 40-a jucătoare a lumii care a scos-o din circuit pe sportiva cotată cu a 20-a șansă la cucerirea titlului. În runda care vine, Donna Vekic se va duela cu Olga Danilovic.

Olga Danilovic a produs una dintre surprizele zilei la Roland Garros, reușind să o elimine din competiție pe a 10-a jucătoare de tenis din ierarhia WTA. Americanca, Danielle Collins a câștigat primul set al înfruntării, dar le-a cedat pe următoarele două, astfel că parcursul acesteia s-a încheiat într-o fază prematură a turneului.

Polonezul poziționat pe locul opt al clasamentului ATP, Hubert Hurkacz, a consumat extrem de multă energie în cele trei ore și douăzeci de minute jucate în runda secundă de la Roland Garros împotriva americanului, Brandon Nakashima. Meciul s-a decis după patru seturi, iar al optulea favorit al turneului va da peste canadianul, Dennis Shapovalov, în turul trei. Nord-americanul a trecut de jucătorul din Statele Unite, Frances Tiafoe, numărul 26 al lumii, în patru seturi, de asemenea.

Al treilea clasat la nivel mondial a beneficiat de un abandon al adversarului său. Daniil Medvedev a depășit faza secundă a competiției, după ce sârbul Miomir Kecmanovic a rezistat aproape două seturi. Totuși, nivelul de joc al acestuia era unul slab, reușind să obțină un singur game într-o oră scursă, din pricina problemelor fizice întâmpinate. Tenismenul rus îl va avea în fața sa în turul al treilea de la Roland Garros pe cehul, Tomas Machac.

Numărul 28 al lumii, Sebastian Korda, a avansat în faza următoare a turneului de pe zgură, după un succes în patru seturi adjudecat împotriva unui sud-coreean aflat în apropiere de locurile 500 ale lumii. Americanul a pierdut, însă, un set, în cele două ore și jumătate de joc, dar va încerca să producă surpriza mai departe, deoarece îl va întâlni pe ibericul Carlos Alcaraz.

Al 10-lea favorit la câștigarea trofeului de la Roland Garros, Grigor Dimitrov, nu a întâmpinat nicio dificultate în runda a doua a competiției, reușind să bifeze o victorie în minimum de seturi împotriva maghiarului, Fabian Marozsan. Bulgarul va da peste tânărul tenismen belgian, Zizou Bergs, în runda care urmează să fie disputată pe zgura de la Paris.

Un alt canadian care participă la cel de-al doilea turneu de Grand-Slam al anului, Felix Auger-Aliassime, a triumfat în patru seturi contra unui german aflat pe poziția 221 în lume. Pe mai departe, nord-americanul îl va înfrunta pe numărul 15 mondial, Ben Shelton, în ceea ce se anunță un duel extrem de echilibrat.

Bielo-rusa, Aryna Sabalenka, a trecut în două seturi de japoneza, Moyuka Uchijima. Numărul al doilea mondial a câștigat partida în minimum de seturi, cu scorul final de 6-2, 6-2, iar în turul al treilea de la Roland Garros, Aryna Sabalenka va disputa o confruntare cu iberica, Paula Badosa.

Elena Rybakina, a patra favorită la cucerirea titlului de la competiția de pe zgura franceză, a câștigat în două seturi confruntarea sa cu batava, Arrantxa Rus. Jucătoarea din Kazahstan a trecut cu scorul de 6-3 și 6-4 în runda a treia, acolo unde o așteaptă un meci contra belgiencei, Elise Mertens, cotată cu șansa 25 la acest turneu.

Luca Darderi, din Italia, nu a putut să îi facă față olandezului numerotat cu șansa a 26-a la Roland Garros, deoarece Tallon Griekspoor a fost sigur pe el și a câștigat duelul în trei seturi. Pe mai departe, batavul va încerca să îi țină piept neamțului care l-a eliminat pe legendarul Rafael Nadal în primul tur, Alexander Zverev, numărul patru mondial.

Elina Svitolina a câștigat în două seturi disputa sa cu franțuzoaica, Diane Parry. A fost 6-4, respectiv, 7-6 pentru jucătoarea din Ucraina care va lupta pentru un loc în sferturi cu o reprezentantă din România la al doilea turneu de Grand-Slam al sezonului.

O altă surpriză majoră s-a produs pe tabloul feminin, acolo unde câștigătoarea de la Roland Garros din 2017, atunci când o învingea pe Simona Halep, a fost eliminată încă din primele faze ale competiției de letona aflată pe locul 72 în lume, Clara Tauson. Jelena Ostapenko a avut replică în acest meci, deoarece a revenit de la 0-1 la seturi, dar nu a putut opri forma de moment a jucătoarei baltice, care s-a impus și va juca în turul trei cu americanca, Sofia Kenin.

Liudmila Samsonova s-a impus și ea în turul secund de la Roland Garros, acolo unde nu i-a oferit vreo șansă Amandei Anisimova. Scorul final a fost de 6-2, 6-1 pentru favorita numărul 17 a competiției, care va juca în faza următoare a întrecerii de pe zgură cu italianca, Elisabetta Cocciaretto.

Un alt italian, Lorenzo Sonego, a fost scos din circuitul de la al doilea Grand-Slam al anului în curs de chinezul Zhizhen Zhang. Asiaticul a câștigat partida în patru seturi, iar Stefanos Tsitisipas va fi următorul său oponent.

Marketa Vondrousova a trecut în trei seturi de o americancă aflată după locurile 100 WTA. A șasea favorită de la Roland Garros a fost învinsă la 0 în primul set, dar a revenit formidabil și a câștigat următoarele două seturi, pentru a progresa în competiție. Pe mai departe, cehoaica va juca împotriva franțuzoaicei, Chloe Paquet.

Alexander Zverev l-a surclasat în două seturi din trei câștigate pe belgianul legendar, David Goffin. Germanul a câștigat cu scorul final de 7-6 și 6-2 în următoarele acte pentru a putea pătrunde în runda a treia a competiției, acolo unde adversar îi va fi Tallon Griekspoor.

Canadianca Leylah Fernandez a depășit-o pe chinezoaica, Xiyu Wang, în două seturi, 6-3, 6-4. Nord-americanca va da peste tunisianca, Ons Jabeur în runda a treia a turneului de pe zgura pariziană.

Liderul mondial masculin, Novak Djokovic, a câștigat în minimum de seturi partida pe care a avut-o de disputat în fața spaniolului, Roberto Carballes Baena. Sârbul a trecut cu scorul de 6-4, 6-1 și 6-2 de adversarul său, iar italianul Lorenzo Musetti se anunță următorul oponent din calea spre titlul de la Roland Garros.

Maddison Keys a trecut și ea de o egipteancă în turul secund în minimum de seturi, iar Emma Navarro o așteaptă în turul al treilea al competiției. Numărul 11 mondial de la băieți, Alex De Minaur, a câștigat un duel cu un spaniol, iar faza următoare a întrecerii îi va aduce o confruntare cu germanul aflat pe locul 41 în lume, Jan-Lennard Struff.

Un alt jucător italian, Fabio Fognini, a fost surclasat de americanul, Tommy Paul, care a câștigat partida cu scorul final de 6-1, 6-0, 6-2. Francisco Cerundolo, din Argentina, este următorul adversar al celui de-al 14-lea favorit al competiției.

Holger Rune a fost implicat într-o partidă spectaculoasă în runda a doua de la Roland Garros. Jucătorul danez a disputat cinci seturi intense împotriva italianului Flavio Cobolli, care a încercat din răsputeri să se impună, dar cele patru ore de joc au decis că al 13-lea favorit la titlu va fi cel care va merge mai departe. Jucătorul antrenat de Patrick Mouratoglou va da peste slovacul, Jozef Kovalik în runda următoare, cel care l-a scos din circuit pe Karen Khachanov.

Lorenzo Musetti a trecut de Gael Monfils, în timp ce Taylor Fritz și-a respectat, la rândul său statutul de favoritul numărul 12 al turneului de la Paris. Chinezoaica aflată pe locul al șaptelea mondial, Qinwen Zheng a jucat precum „ceasul elvețian” și a câștigat cu 6-2, 6-2, partida din turul secund, iar în runda care vine, asiatica o va întâlni pe Elina Avanesyan.

A 10-a favorită de pe tabloul feminin, Daria Kasatkina, a fost eliminată în runda secundă de americanca, Peyton Stearns, cu scorul final de 7-5, 6-2.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.