Duplicat online, pentru cei care și-au pierdut permisul de conducere!

Foto: Facebook/Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări

De luna aceasta, șoferii care și-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita un duplicat prin intermediul serviciului online, disponibil pe site-ul dgpci.mai.gov.ro.

Pentru emiterea online a duplicatului, șoferii trebuie să își facă un cont și să transmită prin intermediul aplicației o cerere, o copie a actului de identitate și dovada plății contravaloarii permisului – 89 de lei.

Crearea contului implică prezentarea solicitantului, o singură dată, la ghișeu.

Digitalizarea serviciilor privind permisele de conducere implică utilizarea tehnologiei în scopul de a îmbunătăți eficiența, accesibilitatea și transparența proceselor legate de reînnoirea și gestionarea permiselor, se arată într-un comunicat de presă emis de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări.

Poliția Română anunță că, în perioada următoare, se vor face demersuri pentru digitalizarea tuturor serviciilor de înmatriculare a vehiculelor.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.