Ascultă Radio București FM Live

ANM: Cod galben de caniculă în București

Foto: foto: Adriana Baciu

Articol de bucurestifm, 12 iunie 2024, 11:27

ANM a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în judeţe din Oltenia, sudul şi estul Transilvaniei, sudul Banatului, jumătatea de nord a Munteniei, sud-vestul Moldovei şi local în Maramureş.

În 21 de judeţe din aceste regiuni, vor fi perioade cu averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, căderi de grindină şi descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

Pe de altă parte, judeţele din sudul ţării şi municipiul Bucureşti rămân sub Cod galben de caniculă şi disconfort termic în următoarele două zile.

Astfel, în Muntenia, în sudul Olteniei şi în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa în general între 30 şi 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unităţi.

Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 18:14

Meteo: Vreme mai rece decât ar fi normal în Bucureşti, în următoarele zile

Astfel, în intervalul 9 aprilie, ora 10:00 – 10 aprilie, ora 9:00, temperatura maximă va fi de 11…12 grade, iar cea minimă de...

Meteo: Vreme mai rece decât ar fi normal în Bucureşti, în următoarele zile
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 17:52

Sărbătoarea florilor de cireş – sâmbătă, în Grădina Japoneză din Parcul Regele Mihai I

În cadrul evenimentului se vor derula mai multe ateliere de ceremonia ceaiului, origami, caligrafie, yukata şi de experimentare a culturii japoneze...

Sărbătoarea florilor de cireş – sâmbătă, în Grădina Japoneză din Parcul Regele Mihai I
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 17:35

Primul utilaj special a început să foreze la viitoarea staţie de metrou Tokyo

„Avem două tronsoane de aproape 15 kilometri. Suntem aici, la staţia Tokyo, e un nume special ales, care va face legătura cu 1 Mai într-o parte...

Primul utilaj special a început să foreze la viitoarea staţie de metrou Tokyo
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 17:06

Elevi polițiști pentru o zi!

Primaria sectorului 5 le oferă elevilor din ciclu primar și gimnazial posibilitatea de a fi polițiști pentru o zi. În cadrul Programului...

Elevi polițiști pentru o zi!
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 17:01

De Florii, Teatrul Naţional pentru Copii Abracadabra împlineşte 24 ani!

Ca în fiecare an, în Duminica Floriilor, la TNB va fi dublă sărbătoare. În dimineaţa de 13 aprilie 2025, de la ora 11.00, în Sala Media,...

De Florii, Teatrul Naţional pentru Copii Abracadabra împlineşte 24 ani!
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 16:52

DGPMB: Tânăr de 20 de ani, reţinut pentru că ar fi şantajat o fată cu poze compromiţătoare

Un tânăr de 20 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat instanţei pentru luarea unor măsuri preventive, după ce ar fi...

DGPMB: Tânăr de 20 de ani, reţinut pentru că ar fi şantajat o fată cu poze compromiţătoare
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 16:49

Brigada Rutieră – operaţiunea Speed Marathon: 200 de sancţiuni aplicate şoferilor în 13 ore

Poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere au aplicat, miercuri, de la miezul nopţii până la prânz, 200 de sancţiuni contravenţionale pentru...

Brigada Rutieră – operaţiunea Speed Marathon: 200 de sancţiuni aplicate şoferilor în 13 ore
Actualitate miercuri, 9 aprilie 2025, 16:38

Liniile 205 şi 311, deviate în fiecare weekend până în octombrie pentru proiectul ”Străzi deschise”

Autobuzele liniilor 205 şi 311 vor circula pe un traseu modificat în fiecare weekend, în perioada 12 aprilie – 12 octombrie, ca urmare a...

Liniile 205 şi 311, deviate în fiecare weekend până în octombrie pentru proiectul ”Străzi deschise”