Cea mai mare tumoră tiroidiană operată în România; premieră în Europa
Articol de arionmihaela, 17 iunie 2024, 13:28
Cea mai mare tumoră tiroidiană a fost operată săptămâna aceasta la o clinică privată din România la o pacientă în vârstă de 33 de ani, aceasta reprezentând o premieră în Europa, informează reprezentanţii unităţii medicale.
Intervenţia a fost realizată de medicul primar Chirurgie generală cu supraspecializare în Chirurgia endocrină şi tiroidiană, Ionuţ Sandu.
„Intervenţia a vizat o pacientă în vârstă de 33 de ani cu o guşă tiroidiană gigant. Cazul este unic, reprezentând cea mai mare tumoră tiroidiană operată înscrisă până în prezent în Registrul European de chirurgie endocrină. Datorită complexităţii intervenţiei şi pentru siguranţa pacientei, a fost utilizată o tehnică avansată – neuromonitorizarea intraoperatorie (IONM) a nervilor laringieni. Din cauza vascularizaţiei foarte abundente şi a dimensiunilor gigant ale tumorii (greutate 1.580 g, diametrul tumoral 36 centimetri), o astfel de intervenţie durează în mod obişnuit 5 – 6 ore. Dar mulţumită dispozitivelor de sigilare vasculară şi a dispozitivului de neuromonitorizare cu care este dotat blocul operator, intervenţia a durat 2 ore”, arată sursa citată.
Potrivit aceleiaşi surse, operaţia de tiroidă a decurs fără complicaţii, iar pacienta se recuperează rapid şi a fost externată la doar o zi după intervenţie, fără dureri şi fără riscuri.