83% dintre românii care intenţionează să călătorească în străinătate vor plăti digital în timpul vacanţei
Articol de bucurestifm, 17 iunie 2024, 16:46
Aproximativ 37% dintre români plănuiesc să plece în vacanţă peste hotare anul acesta şi peste 83% spun că vor plăti cu cardul, telefonul sau ceasul inteligent la destinaţie.
Concluzia aparține unui studiu Visa, citat de Agerpres, și mai arată că 1 din 3 români intenţionează să cheltuiască între 201 şi 600 de euro de persoană, iar aproximativ 3 din 10 români (28%) vor alege plăţile mobile în vacanţă.
Călătorii din toate ţările ECE chestionate care folosesc cardul în străinătate apreciază avantajele utilizării metodelor de plată digitale, în special confortul (61%), rapiditatea (55%) şi lipsa riscului de a pierde numerar (54%).
Studiul arată că plăţile mobile sunt preferate atât de tineri, cât şi de cei maturi: unul din trei turişti (34%) cu vârsta între 35 şi 44 de ani intenţionează să facă plăţi cu telefonul sau ceasul inteligent.
Conform cercetării, 3 din 4 (75%) călători din ECE decid înainte să plece în vacanţă ce metodă de plată vor folosi în străinătate. Atunci când călătoresc într-o ţară cu altă monedă, 53% dintre respondenţii din regiune plănuiesc să folosească acelaşi card ca acasă, iar jumătate (49%) dintre români intenţionează să procedeze la fel. În acelaşi timp, studiul arată că dintre cele 7 pieţe, ungurii şi românii sunt cei mai înclinaţi să folosească un card diferit peste hotare, iar aproape 3 din 4 (72%) călători români optează pentru un card asociat unui cont multivalutar.
În 2024, peste o treime dintre români (37%) urmează să se bucure de vacanţe în străinătate, destinaţia preferată fiind Europa. Respondenţii îşi doresc să viziteze în special Grecia, Italia şi Bulgaria. În afara Europei, cei mai mulţi plănuiesc să plece în Turcia, Egipt şi Statele Unite. În medie, românii vor petrece opt zile în vacanţă peste hotare, în principal pentru relaxare (59%), vizitarea obiectivelor turistice (58%) şi revederea familiei sau a prietenilor (21%).
Studiul Visa „Intenţii de călătorie şi plată 2024”, a fost realizat pe şapte pieţe din Europa Centrală şi de Est (ECE), inclusiv România.