IGSU- 10.000 de detectoare au ajuns în locuinţele românilor din 20 de judeţe
Articol de arionmihaela, 21 iunie 2024, 15:33
Peste 10.000 de detectoare de fum şi monoxid de carbon au fost distribuite, gratuit,către familii din 20 de judeţe în cadrul campaniei „Detector pentru viaţă”, derulată în perioada martie – mai 2024, în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranţă”, încheiat între E.ON, Delgaz Grid, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (D.S.U.) şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (I.G.S.U.).
Detectoarele au fost donate de E.ON şi Delgaz Grid şi au fost distribuite în teritoriu prin intermediul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă către familii din: Alba, Braşov, Botoşani, Caraş-Severin, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Olt, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui şi Vrancea.
Pornind de la statisticile îngrijorătoare potrivit cărora în România au loc, în medie, 18 incendii pe zi, soldate cu numeroase pagube materiale, victime şi chiar pierderi de vieţi omeneşti, campania şi-a propus să evidenţieze importanţa montării în locuinţe a detectoarelor de fum, de monoxid de carbon şi a celor de gaz.
„Montarea detectoarelor de fum şi de monoxid de carbon în propria locuinţă este soluţia simplă şi la îndemâna oricui, pentru siguranţa individuală şi colectivă. Beneficiile acestor tipuri de dispozitive sunt reale, semnalând, în fază incipientă, o stare de pericol. Apreciez şi salut sprijinul acordat de partenerii noştri pentru implementarea acestui proiect curajos şi inedit, pentru un plus de siguranţă în casele românilor. Adresez mulţumiri şi cetăţenilor care au înţeles importanţa dotării locuinţei cu aceste echipamente şi care au dat dovadă de responsabilitate şi deschidere în tot acest demers. Prin puterea exemplului, contribuim la dezvoltarea comportamentului preventiv în rândul comunităţilor şi reuşim să construim, pas cu pas, o societate în siguranţă”, a afirmat inspectorul general al I.G.S.U., general Dan-Paul Iamandi.