Marile case de discuri au deschis un proces împotriva serviciilor care generează cântece cu ajutorul AI

Foto: Pixabay

Marile case de discuri au deschis la începutul săptămânii un proces împotriva a două start-upuri specializate în inteligenţa artificială (AI) muzicală. Potrivit AFP, citată de Agerpres, acuzațiile vizează că au fost utilizate cântece protejate prin legea drepturilor de autor pentru a fi puse la punct tehnologiile.

Demersul se adaugă la numeroasele plângeri similare depuse de numeroşi autori, artişti vizuali, ingineri şi jurnalişti începând de anul trecut împotriva unor companii de AI generativă, acuzându-le că se folosesc de creaţiile lor sau de munca lor pentru a antrena modele de AI capabile să reproducă texte, imagini, coduri informatice şi informaţii la cerere.

Recording Industry Association of America (RIAA), care reprezintă interesele unor case de discuri majore, precum Sony Music Entertainment, Universal Music Group (UMG) şi Warner Records, a depus o plângere separată împotriva Suno şi Udio, două servicii online care permit generarea de muzică pornind de la o simplă cerere formulată în limbaj curent („prompt”). Cele două „servicii fără licenţă pretind că este ‘corect’ să copieze munca unui artist şi să o exploateze pentru profitul lor fără consimţământ şi fără plată”, a declarat CEO-ul RIAA, Mitch Glazier, citat într-un comunicat. Nici reprezentanţii Suno, nici cei de la Uncharted Labs, dezvoltatorul serviciului Udio, nu au dat curs deocamdată invitaţiei transmise de AFP de a face declaraţii pe această temă.

Subiectul s-a aflat şi în centrul unei greve istorice a scenariştilor şi actorilor de la Hollywood în vara şi toamna anului trecut şi a blocat recent negocierile dintre UMG şi TikTok, începute pentru semnarea unui nou acord de licenţă. După un impas de trei luni, reţeaua de socializare şi-a luat angajamentul la începutul lunii mai de a retrage de pe platforma sa orice conţinut neautorizat ce a fost generat de AI.

În aprilie, peste 200 de artişti de renume, inclusiv starurile Billie Eilish, Nicki Minaj, Katy Perry şi Smokey Robinson, au cerut într-o scrisoare deschisă o protecţie mai bună a creaţiei şi a drepturilor de autor „împotriva utilizării prădătoare de către AI pentru a fura vocile” profesioniştilor din industria muzicală.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.