Un bărbat cu probleme psihice a sărit din ambulanță și s-a aruncat în râul Dâmbovița

foto: Adriana Baciu

Polițiștii Secției 14 au fost direcționați marți seara, în jurul orei 20.40, de către dispeceratul Poliției Capitalei, pe Splaiul Independenței – Zona Asmita Gardens, pentru a interveni în depistarea unui bărbat, în vârstă de 33 de ani.

Poliţia Capitalei precizează că în fapt, cel în cauză, în timp ce era transportat cu Ambulanța, de la Spitalul Elias, către Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”, ar fi devenit recalcitrant si necooperant.

Ulterior, șoferul a oprit autospeciala pentru a-i acorda ajutor colegului său, moment în care bărbatul ar fi lovit cu mâna în piept ambulanțierul și ar fi sărit din Ambulanță, după care s-a aruncat în Râul Dâmbovița.

Imediat, un polițist din cadrul Secției 14, împreună cu alți doi polițiști din cadrul Secției 11 Poliție, sosiți în sprijin, au intrat în apă și l-au imobilizat pe bărbat.

Acesta a fost transportat la destinație, în siguranță.

În cauză, a fost întocmit dosar penal, din oficiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.