Începe o nouă ediție a festivalului Neversea, la Constanța
Articol de bucurestifm, 4 iulie 2024, 11:43
Astăzi începe o nouă ediție a festivalului Neversea, la Constanța. Nick Carter de la Backstreet Boys, Inna, Alina Eremia, G –easy și sau Maluma sunt doar câțiva dintre artiștii care vor fi pe plaja Modern.
Zeci de mii de turiști vor fi prezenți până pe 7 iulie la festival, iar cine nu și-a făcut rezervare din timp la cazare, cu greu mai poate găsi o cameră liberă.
Accesul la festival va avea loc în zilele de 4, 5, 6, 7 iulie, de la ora 16:00. Ridicarea brățărilor în timpul festivalului se poate face zilnic, până la ora 04:00 am, iar accesul în festival până la ora 05:00 am.
De asemenea, iniile autobuzelor 48, 44, 51 şi 101 îşi vor prelungi traseul până în Portul Tomis, în staţia care deserveşte liniile 42 şi City Tour.
Linia City Tour îşi va prelungi programul, astfel că ultima plecare din Gara Constanţa va fi la 19,25 iar din Cap Linie Mamaia, la ora 20,55.
„Pe timpul nopţii linia ‘City Tour’, denumită ‘Neversea’, va fi operată de cinci autobuze neetajate, între orele 21:00 – 06:00. Acestea vor circula la un interval de 16 minute pe următoarele trasee: Tur – Cap Linie Mamaia (Hotel Caraiman) – bd. Mamaia – bd. Tomis – str. Traian – Poarta 2 Port – str. Termele Romane – bd. Regina Elisabeta – str. Remus Opreanu – Portul Tomis; Retur – Portul Tomis – str. Remus Opreanu – bd. Regina Elisabeta – str. Termele Romane – str. Traian – str. Negru Vodă – str. Mircea cel Bătrân – bd. Mamaia – Cap Linie Mamaia (Hotel Caraiman).
Toate detaliile despre liniile nocturne le găsiţi în aplicaţia CT BUS sau pe www.ctbus.ro în secţiunea Trasee – Liniile CTBUS”, au precizat reprezentanţii companiei de transport public.
Linia „City Tour”, denumită „Neversea”, va face legătura cu celelalte linii de noapte N5-40, N2-43, N100 şi N102, care circulă la intervale de 30 de minute şi vor fi deservite de 11 autobuze.
Până pe 7 iulie, vor fi aplicate mai multe restricții de trafic în zona Peninsulară a Constanței, iar spațiul unde se desfășoară festivalul va fi monitorizat de polițiști și jandarmi.