JO de la Paris: Membrii COSR au făcut anunțul, iar doi foști mari sportivi vor purta drapelul României în Franța: ”Anticipam ceva”. Cum arată lotul în prezent
Articol de mariosoare, 4 iulie 2024, 12:08
La sediul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, membrii organizației, în frunte cu președintele instituției, fostul scrimeur român, Mihai Covaliu, dar și cu secretarul general, George Boroi, au ținut o declarație de presă pentru a anunța reprezentanții României de la Jocurile Olimpice care vor fi responsabili cu purtarea drapelului. La acest eveniment, din Capitală, a participat și președintele Agenției Naționale pentru Sport, Elisabeta Lipă.
În debutul declarației de presă, Mihai Covaliu a ținut să amintească că mai este puțină vreme până la startul celei mai importante competiții a verii. Fosta canotoare din România, Elisabeta Lipă, a vorbit la microfon despre edițiile de Jocuri Olimpice în care a fost angrenată de-a lungul timpului și a accentuat ideea de mândrie și bucurie, sentimente care trec prin corpul fiecărui sportiv în parte.
Mai apoi, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român a prezentat doi foști mari sportivi, soții Cozmiuc, ca fiind responsabilii cu purtarea drapelului țării noastre la întrecerea de la Paris din acest an. Ionela și Marius Cozmiuc au adunat, împreună, șapte ediții de Jocuri Olimpice la care au participat, dar și 19 medalii la competiții majore.
Ionela Cozmiuc are opt medalii în carieră, este triplă campioană mondială și triplă campioană europeană, fiind implicată în două ediții de Jocuri Olimpice: cea din 2016, de la Rio, dar și cea din 2020, de la Tokyo. Marius Cozmiuc a adunat trei ediții ale Jocurilor Olimpice până acum, Londra 2012, Rio 2016, Tokyo 2020.
În fața sediului organizației sportive, Ionela Cozmiuc a fost vizibil emoționată atunci când a început să își manifeste discursul, dar aceasta a surprins atunci când a explicat motivul pentru care a anticipat câtuși de puțin decizia membrilor Comitetului Olimpic și Sportiv Român:
„Este o onoare pentru mine să port drapelul României, am fost surprinsă, dar mă și așteptam puțin. Motivul este acela că, exact cum se spune, femeile simt ceva, dar, per total, mă bucur mult că pot fi acolo”, au fost cuvintele rostite de sportiva din țara noastră.
De partea cealaltă, Marius Cozmiuc, cel de-al doilea responsabil cu purtarea drapelului României la Jocurile Olimpice din această vară, a transmis că este de necrezut dacă stă să dea în spate timpul și să observe ce schimbare a reușit să aducă vieții sale într-un timp relativ scurt:
„O mândrie mare pentru mine să port drapelul României, mai ales că în noiembrie 2023 eram departe de sport. Iată, acum am revenit și nu pot decât să mă bucur”, a punctat cel care va fi și căpitanul echipei de canotaj a României la competiția din Franța, exact așa cum a anunțat Mihai Covaliu.
Secretarul general al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, George Boroi, a punctat că această declarație de presă a culminat interacțiunea instituției cu organele media, înainte de efectuarea deplasării la Paris. Acesta a mai ținut să amintească că toate informațiile suplimentare despre competiție și despre reprezentanții țării noastre sunt disponibile pe site-ul organizației.