Salvamontiştii recomandă: Evitaţi, în aceste zile de caniculă, traseele montane lungi şi solicitante

Salvamontiştii vin cu o serie de recomandări având în vedere că şi la munte urmează câteva zile de caniculă, aceştia sfătuind turiştii să evite traseele montane lungi şi solicitante.

„Urmează câteva zile de caniculă, inclusiv în zona montană. Vă sfătuim să evitaţi, în aceste zile, traseele montane lungi şi solicitante, să vă hidrataţi foarte bine şi să vă protejaţi de soare în mod eficient, pentru a evita şocul caloric, favorizat de căldura extremă, efort mare şi altitudine”, au postat pe pagina de Facebook a Salvamont România.

Salvamont recomandă totodată turiştilor să se informeze de pe situl https://fiipregatit.ro, unde vor găsi toate informaţiile necesare pentru a putea trece cu bine peste această perioadă.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 13 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvatorilor montani. În cazul acestor intervenţii au fost salvate 10 persoane. Dintre acestea, 3 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital şi una a fost dusă cu elicopterul SMURD la o unitate sanitară. ”Din păcate, o persoană a fost predată Serviciului IML”, precizează sâmbătă Salvamont.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.