Noul Parlament European îşi începe activitatea
Articol de arionmihaela, 15 iulie 2024, 02:49
Noul Parlament European format în urma alegerilor de luna trecută şi începe mâine activitatea.
Prima sesiune plenară va avea loc la Strasburg şi, potrivit agendei, eurodeputaţii se vor pronunţa prin vot, joi, asupra reînnoirii mandatului de preşedinte al Comisiei Europene al Ursulei von der Leyen.
Pentru a fi realeasă ea are nevoie de voturile a cel puţin 361 dintre cei 720 de europarlamentari. Ea are deja susţinerea şefilor de stat şi de guvern din ţările membre ale Uniunii Europene. Partidul Popular European, din care provine Ursula von der Leyen, este în continuare prima forţă politică din Parlamentul European, având 188 de aleşi după scrutinul din luna iunie.