Ascultă Radio București FM Live

Herdea: CNAS va avea un nou sistem informatic; o reţetă să poată fi luată de oriunde din Europa

Herdea: CNAS va avea un nou sistem informatic; o reţetă să poată fi luată de oriunde din Europa

Articol de arionmihaela, 19 iulie 2024, 17:39

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) va avea, în aproximativ doi ani, un nou sistem informatic, cu o capacitate de lucru „net superioară” actualei platforme, care va permite debirocratizarea sistemului, a anunţat dr. Valeria Herdea, preşedinta CNAS, la bilanţul activităţii la şase luni de la preluarea mandatului.

Ea a precizat că a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Redimensionare, standardizare şi optimizare a Platformei informatice din asigurările de sănătate – PIAS”, care va permite ca, în termen de doi ani, cu ajutorul finanţării europene, CNAS să aibă practic un nou sistem informatic, cu o capacitate de lucru net superioară actualei platforme.

„Noua platformă informatică va cuprinde absolut tot ce este la acest moment, precum şi foarte multe noutăţi. Încercăm să facem în aşa fel încât un cetăţean român să-şi poată lua reţeta de oriunde din Europa, nu doar din România, să nu mai existe pe formă de hârtie. În al doilea rând, se vor face demersuri în această nouă platformă încât fiecare cetăţean să-şi poată accesa propriul dosar electronic, dar şi de securizare a acestor date. Vorbim despre redimensionarea acestei platforme pe care noi o avem acum şi reînnoirea ei. Se rescrie practic această platformă şi încercăm nu doar să o redimensionăm, dar să o facem interoperabilă, aşa încât toţi furnizorii de servicii medicale să poată vedea dosarul unui pacient, în aşa fel încât să-l poată ajuta, să poată interveni şi să simplifice viaţa şi traseul pacientului. Plus că va avea o interfaţă prietenoasă, care va permite inclusiv accesul persoanelor cu dizabilităţi la a prelua date şi la a accesa propriul dosar. Sunt foarte multe lucruri care vor facilita accesul pacientului la servicii medicale, inclusiv sistemul de programare, inclusiv sistemul de accesare a diverselor specialităţi. Sunt paşi importanţi care se fac, dar care durează foarte mult”, a spus Valeria Herdea.

Potrivit preşedintei CNAS, baza noii platforme informatice o constituie securizarea datelor.

Tot la capitolul debirocratizare, preşedinta CNAS s-a referit la sistemul e-factura, care a fost implementat şi în domeniul asigurărilor sociale de sănătate, precum şi la demararea procesului de organizare şi funcţionare a Punctului Naţional de Contact în materie de e-Sănătate în domeniul asistenţei medicale transfrontaliere pentru implementarea Reţetei Electronice la nivel European, precum şi a Rezumatului Pacientului.

Actualitate vineri, 9 mai 2025, 15:33

Sebastian Burduja: „România nu poate închide, încă, centralele pe cărbune!” AUDIO

Ministerul Energiei insistă pentru renegocierea PNRR și amânarea termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune. De altfel, cu fonduri...

Sebastian Burduja: „România nu poate închide, încă, centralele pe cărbune!” AUDIO
Actualitate vineri, 9 mai 2025, 15:21

Sistemul de monitorizare video din Sectorul 2 va fi modernizat și extins! AUDIO & FOTO

Primăria Sectorului 2 a demarat modernizarea și extinderea sistemului de monitorizare video al Poliției Locale, a anunțat edilul Rareș Hopincă....

Sistemul de monitorizare video din Sectorul 2 va fi modernizat și extins! AUDIO & FOTO
Actualitate vineri, 9 mai 2025, 14:46

Bucharest Half Marathon 2025 închide centrul Capitalei pentru șoferi și pentru mijloacele de transport în comun ale STB | HARTA & Rute ocolitoare

A 14-a ediție a Bucharest Half Marathon 2025 va aduna peste 10.000 de participanți, amatori și profesioniști, în centrul Bucureștiului iar...

Bucharest Half Marathon 2025 închide centrul Capitalei pentru șoferi și pentru mijloacele de transport în comun ale STB | HARTA & Rute ocolitoare
Actualitate vineri, 9 mai 2025, 14:09

Distractie altfel în București: Kayak Challenge Family & Friends

Dragi sportivi amatori pasionații de caiac, SUP sau dragon boat, sunteți pregătiți să vă puneți în valoare antrenamentele? > Kayak...

Distractie altfel în București: Kayak Challenge Family & Friends
Actualitate vineri, 9 mai 2025, 13:08

Curtea Constituțională a validat primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai

Curtea Constituțională a anunțat că a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale și a validat în...

Curtea Constituțională a validat primul tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai
Actualitate vineri, 9 mai 2025, 10:24

Lista evenimentelor unde te poți relaxa și te poți distra în acest weekend, în București

Porţi deschise la Palatul Cotroceni în weekendul de Ziua Europei; SRI îşi prezintă tehnica folosită în misiuni Porţile Palatului Cotroceni se...

Lista evenimentelor unde te poți relaxa și te poți distra în acest weekend, în București
Actualitate vineri, 9 mai 2025, 10:13

Final Four cupa Romaniei

Punct final in cupa Romaniei la handbal feminin. Sambata si duminica la sala Rapid se disputa Final Four-ul. Sambata in semifinale CSM Bucureşti o...

Final Four cupa Romaniei
Actualitate vineri, 9 mai 2025, 08:54

Pe 9 Mai sărbătorim Ziua Independenței, Ziua Victoriei în cel de-al doilea Război Mondial și Ziua Europei!

9 mai – Ziua Independenței Proclamarea independenţei statale a României la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan ci o încununare a...

Pe 9 Mai sărbătorim Ziua Independenței, Ziua Victoriei în cel de-al doilea Război Mondial și Ziua Europei!