Begu, în semifinalele turneului de la Palermo!

Sursă foto: Facebook - Eurosport

Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului WTA 250 de la Palermo. Ocupanta locului 142 WTA a învins-o în sferturile de finală pe jucătoarea americană Ann Li (numărul 127 WTA), cu scorul de 6-3, 6-4, după o oră şi 45 de minute.

În semifinale, Irina Begu va juca împotriva sportivei cehe Karolina Muchova, locul 35 WTA şi favorita numărul 2.

Prin calificare în penultimul act al competiției, Begu şi-a asigurat un cec de 10.100 de euro şi 98 de puncte WTA.

În schimb, Jaqueline Cristian, locul 66 WTA, a ratat calificarea în semifinale. Ea a fost învinsă în sferturi de chinezoaica Qinwen Zheng, cap de serie 1 şi locul 7 mondial, cu scorul de 6-1, 6-1. Pentru prezenţa în sferturile de finală, Jaqueline Cristian şi-a asigurat un premiu de 5750 de euro şi 54 de puncte WTA.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.