VIDEO: Alice în țara poveștilor de viață
Articol de Ioana Brusten, 22 iulie 2024, 11:16
Alice Nicolae este actriță, regizor, fondatoarea Teatrului Simplu dar, înainte de toate acestea, este un om solar, care răspândește în jurul său iubire și senzația că nimic nu este imposibil.
Pasiunea de a-și urma visurile au dus-o peste ocean, cu mulți ani în urmă, să strângă bani pentru teatrul pe care voia să îl înființeze: s-a întors cu bani de-ajuns pentru o rochie frumoasă, dar n-a depus armele. Și astăzi, teatrul Simplu, un teatru pentru amatori profesioniști, există!
În paralel cu activitatea de la teatru, Alice caută povești de viață, oameni care, la fel ca și ea, cred în visurile lor. Așa s-a născut podcast-ul „Minunile din țara lui Alice”, un spațiu al experiențelor împărtășite într-o comunitate de oameni ce cred în frumusețea lumii.
Cel mai recent proiect al său este scurtmetrajul plecat din realitatea pe care o trăim cu toții, care se regăsește în cabinetele de terapie: divorțul.
Despre toate acestea, Alice Nicolae vorbește cu bucurie și convingere, la Întâlniri Capitale.