Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a trimis Corpul de control la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Capitală, în urma erorilor înregistrate la afişarea rezultatelor la admiterea la Facultatea de Arhitectură.
Informaţia a fost confirmată de reprezentanţii Ministerului Educaţiei.
Eroarea de procedură la afişarea rezultatelor la Arhitectură, care a afectat clasamentul candidaţilor, a stârnit nemulţumiri în rândul candidaţilor şi părinţilor acestora.
Reprezentanţii Universităţii de Arhitectură şi Urbanism au anunţat în urmă cu o zi că a fost eliminată eroarea de procedură constatată la admiterea din acest an, iar clasamentul, rezultat în urma analizării contestaţiilor depuse, publicat marţi, reflectă ierarhia corectă a candidaţilor.
Universitatea admite că a fost vorba de o eroare umană.
Anul acesta, la concursul de admitere la Facultatea de Arhitectură – programul de studii Arhitectură în limba română au participat 743 de candidaţi.