Un urs a fost văzut în apropierea Castelului Peleş din staţiunea Sinaia, populaţia aflată în zonă fiind avertizată de către autorităţi prin intermediul unui mesaj RO-ALERT.
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, animalul a fost văzut pe Aleea Peleşului.
În zonă se deplasează un echipaj SMURD din cadrul Detaşamentului Sinaia.