VIDEO: Un penalty, o ”bijuterie de gol”, un autogol și conflict la final – toate aceste evenimente s-au petrecut în egalul dintre Poli Iași și Dinamo
Articol de mariosoare, 13 august 2024, 00:46
Dinamo București și Politehnica Iași au încheiat nedecis meciul din Superligă din etapa a cincea, scor 2-2, într-un duel care a avut loc în Moldova. Partida a fost caracterizată de un penalty transformat încă din startul înfruntării, un ”eurogol” al ieșenilor, dar și un autogol din repriza secundă. De asemenea, pe final de meci, spiritele s-au încins, iar jucătorii celor două echipe au început să se certe dur chiar pe gazon, fiind avertizați de centralul Sebastian Colțescu.
Confruntarea dintre trupa din ”Copou” și ”câinii roșii” a debutat cu o gafă uriașă comisă în apărarea gazdelor. Fotbalistul din Guatemala, Nicolas Samayoa a preluat mult prea larg în apropierea propriului careu, iar după ce nu a putut controla balonul, Astrit Selmani a profitat și a ”ciupit” mingea. Apărătorul din America Centrală a intrat prin alunecare, dar neregulamentar, iar doar după două minute, dinamoviștii primeau o lovitură de la 11 metri.
De la punctul cu var, același atacant kosovar care fructificase eroarea gravă a ieșenilor, a șutat puternic pe centrul porții. Jesus Fernandez, jucătorul aflat între buturi, care, în trecut, a fost legitimat la formația din ”Ștefan cel Mare” nu a intuit execuția adversarului său, iar deschiderea de scor se stabilea rapid. 1-0 pentru elevii lui Zeljko Kopic, care au avut un start de sezon remarcabil, comparativ cu perioada dificilă sub care au fost supuși în stagiunea precedentă.
Totuși, avantajul bucureștenilor nu a persistat decât 10 minute, deoarece veteranul Mihai Bordeianu a restabilit egalitatea cu un gol senzațional. După ce atacul ieșenilor fusese respins de apărarea oaspeților, mingea ajunsese la centrul terenului în gheata mijlocașului central român. Mihai Bordeianu a preluat, a avansat câțiva metri, iar, mai apoi, a trimis o ”torpilă” care nu i-a dat vreo șansă lui Adnan Golubovic. Balonul a fost plasat în vinclul porții adverse, iar moldovenii reveneau în joc. 1-1 arăta tabela arenei ”Emil Alexandrescu”, la capătul primului sfert de oră din această partidă.
După ce unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai dinamoviștilor, Hakim Abdallah, a ieșit accidentat cu două minute înainte de golul egalizator, problemele au continuat pentru antrenorul croat și formația sa. Dennis Politic a fost înlocuit peste alte câteva minute de Ahmed Bani, din pricina unei probleme de ordin fizic, iar aceste două ”piese de bază” din teren pentru bucureșteni aveau să ducă la pierderi ireproșabile.
În minutul 23 al meciului, Antonio Bordușanu a combinat cu Dennis Politic, înainte ca fotbalistul român aflat într-o formă grozavă să părăsească suprafața de joc. Cel din urmă a intrat în posesia balonului, iar după ce a driblat un prim adversar, a finalizat cu un șut la colțul lung. Goalkeeper-ul iberic a fost la post și a respins în față execuția extremei stânga a dinamoviștilor. Albanezul Florian Kamberi, din atacul celor de la Politehnica Iași, a fost lansat cu 10 minute înainte de finalul actului întâi de un coechipier, iar după ce acesta a făcut față bine presiunii și tatonării venite din partea unui adversar, a fost aproape să marcheze.
Totuși, vârful de atac al moldovenilor nu s-a coordonat corespunzător la finalizare, iar execuția sa a trecut pe lângă poartă, fără să creeze mari dificultăți buturilor grupării din Capitală. În prelungirile primei reprize, guatemalezul Samayoa și-a luat revanșa, deoarece a marcat din careu, din gura porții. Dintr-un corner executat de Mihai Bordeianu, omul de profil defensiv a apelat la un procedeu spectaculos, iar, din drop, a reluat în plasă balonul. 2-1 pentru moldoveni chiar în pragul terminării primei părți a jocului.
La cinci minute trecute de la startul reprizei secunde, Ahmed Bani a fost pus într-o situație bună de gol. De la aproximativ 20 de metri, fotbalistul român a preluat balonul înspre interior, iar de lângă doi adversari, a șutat pe jos, cu piciorul stâng, dar mingea s-a scurs la puțină distanță pe lângă poarta moldovenilor. Imediat după, Eddy Gnahore a intrat în careu, după ce a fost pasat de Cristi Costin. Mijlocașul ”câinilor roșii” nu avea prea multe soluții și s-a decis să centreze în centrul careului, acolo unde Todor Todoroski nu s-a oprit la timp și și-a introdus mingea în propria poartă. 2-2 arăta tabela de marcaj montată pe stadionul din Iași.
Shayon Harrison, intrat pe parcursul confruntării, a primit o pasă lungă, pe culoar, în spațiu liber, iar fotbalistul englez și-a construit potrivit faza. La momentul șutului, acesta s-a lăsat pe spate, iar tentativa sa de a înscrie a trecut cu mult peste bara transversală, iar gazdele treceau, la acel moment, pe lângă desprindere. Mai apoi, Florian Kamberi s-a descurcat de minune în duelul cu doi oponenți, iar după ce a avansat serios spre poarta adversă, a șutat spre centrul porții. Adnan Golubovic a fost la post și nu s-a lăsat deloc ușor de bătut.
Cu un sfert de oră înainte de fluierul de final al partidei, Antonio Bordușanu a rămas singur în careul advers. După o centrare de calitate venită din partea stângă de la Raul Opruț, tânărul mijlocaș central al ”alb-roșilor” a finalizat la colțul scurt, după ce balonul a fost evacuat pentru moment de apărarea moldovenilor, dar șutul acestuia a luat la țintă bara. Ultima șansă mare de a marca din acest meci i-a aparținut kosovarului, Astrat Selmani, care a primit o pasă de la Eddy Gnahore. Din lateralul careului, vârful dinamoviștilor a tras la colțul scurt, dar Jesus Fernandez a blocat execuția acestuia.
Nimic concret nu s-a mai petrecut până la finalul partidei, iar cele două trupe s-au mulțumit cu câte un punct de pe urma unui meci plin de evenimente din toate felurile. Ca urmare a remizei înregistrate în ”Copou”, Dinamo ocupă a patra poziție în Superligă, dar rămâne fără succes pe teren străin în acest sezon. Trupa lui Zeljko Kopic a acumulat opt puncte din 15 posibile, iar în runda care vine, ”câinii” vor disputa unul dintre cele mai ”fierbinți” dueluri ale campionatului, deoarece vor da peste Rapid București, în deplasare.
Pentru formația antrenată de Tony Da Silva, situația scoate la iveală faptul că Poli Iași este penultima în clasamentul din prima ligă a fotbalului românesc, cu patru puncte obținute după primele cinci etape jucate. În etapa viitoare, moldovenii vor încerca să iasă din impas printr-o potențială victorie pe care își plănuiesc să o contureze în confruntarea cu campioana en-titre, FCSB, cu trupa bucureșteană în calitate de gazdă a întâlnirii.