15 August: Adormirea Maicii Domnului – semnificaţia zilei

sursa foto: Marga Tudor Băleanu

În ziua de 15 august, creştinii sărbătoresc una dintre cele mai importante zile religioase ale anului: Adormirea Maicii Domnului, cunoscută și sub numele de Sfânta Maria Mare, Sântămaria sau Uspenia.

Sărbătoarea este considerată ziua care desparte zilele călduroase de cele reci şi aduce o serie de tradiții și superstiții, multe dintre ele fiind păstrate cu sfințenie și în ziua de azi, mai ales la sate.

În calendarul ortodox, Sfânta Maria este sărbătorită de două ori. La 15 august, când creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului și a doua oară în data de 8 septembrie, atunci când Biserica sărbătorește Nașterea Maicii Domnului.

Deși Adormirea Maicii Domnului este o comemorare a trecerii la cele veșnice a Maicii Domnului, ziua este considerată un prilej de bucurie și sărbătoare pentru credincioși.

Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători ale anului, este precedată de un post de două săptămâni cunoscut sub numele de Postul Sfintei Marii.

Maica Domnului a trăit încă 11 ani după Înălțarea la cer a Fiului său și a fost anunțată de un înger despre mutarea sa în casa Domnului. Ea a cerut ca această schimbare să fie primită cu bucurie, nu cu doliu, deoarece trecerea în viața veșnică este văzută ca un prilej de sărbătoare pentru credincioși.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria. Mărturii despre existenţa acestei sărbători avem începând din secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului începe să se dezvolte foarte mult, mai ales după Sinodul IV Ecumenic, care a hotărât că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu.

Locul de origine al sărbătorii este probabil Ierusalim, Oraşul Sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea Grădinii Ghetsimani, mormântul Maicii Domnului şi biserica zidită aici.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este considerată de mai mulţi teologi drept „Paștele verii”, fiind sărbătoarea cea mai cunoscută în popor din acest anotimp şi cea mai importantă din cele închinate Născătoarei de Dumnezeu.

În aceasta zi, ortodocşii sărbătoresc atât moartea şi îngroparea, căt şi învierea şi înălţarea la cer a Maicii Domnului.

Sărbătoarea cunoscută drept Adormirea Maicii Domnului face ca tradițiile religioase și folclorice să se împletească și să lase loc unui lung șir de rânduieli străvechi. 15 august e zi de praznic, când se dă de pomană pentru morţi.

În ziua de 15 august, credincioșii participă la slujbe religioase pentru a comemora Adormirea Maicii Domnului. Este un moment de rugăciune și reculegere, în care se aduc mulțumiri și cereri către Fecioara Maria. Cine se roagă la Sfânta Fecioară, respectând postul negru, este eliberat de necazuri, boli și pagube, și găsește în schimb alinare și împlinire, spune datina.

În Transilvania, de Sfânta Maria Mare, femeile măritate aduc la biserică, de dimineață, struguri și prune pentru a fi sfințite de preoți și apoi distribuite credincioșilor. Fetele nemăritate culeg flori din grădină și le așează la icoane, în speranța că acest ritual le va proteja familiile de boli și necazuri.

Alții fac pelerinaje la mănăstiri și biserici cu această ocazie. Mulți români aleg să meargă în pelerinaj la locuri de cult importante, unde pot primi binecuvântări speciale. Mănăstirile din toată țara se umplu de vizitatori, iar atmosfera devine una de mare solemnitate.

În ziua de Sfânta Maria Mare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului pentru protecție pe durata sarcinii și pentru o naștere ușoară a pruncilor lor. Totodată, în dimineața de 15 august, se tămâiază mormintele pentru a-i cinsti pe cei care au trecut în lumea de dincolo.

De Sfântă Maria nu se muncește. Se spune că în ziua de 15 august nu este bine să faci curățenie sau alte treburi casnice, deoarece acestea ar putea aduce ghinion. În această zi nu se muncește, nu se coase și nu se spală haine. Este o zi dedicată relaxării și meditației.

De asemenea, se consideră că a începe activități noi în această zi poate aduce neplăceri.

În anumite sate din România, există superstiția de a nu se aprinde focul cu două zile înainte de Sfânta Maria Mare. Se crede că încălcarea acestei tradiții poate duce la îmbolnăvirea celor din gospodărie sau la aprinderea acareturilor.

Totodată, se consideră că în ziua Sfintei Maria Mare este interzis scăldatul în apele râurilor, deoarece acestea ar fi contaminate de cerbi. Totodată, este de evitat dormitul pe prispa casei, potrivit traditii-superstitii.ro.

Pe de altă parte, de Sfânta Maria Mare, conform unei superstiții vechi, este recomandat să nu te tunzi și să nu arunci părul la gunoi. Motivul? Dacă nu respecți cu strictețe aceste tradiții, se crede că diavolul va râde, iar Maica Domnului va fi întristată și va plânge.

O altă datină spune că fetele care își doresc să se căsătorească trebuie să spele icoana Maicii Domnului cu apă de busuioc, pentru a primi ajutorul Fecioarei în găsirea alesului lor.

Se spune că dacă trandafirii înfloresc în preajma Sfintei Maria Mare, toamna va fi lungă și blândă. De altfel, în această zi, ciobanii coboară turmele de oi de pe munte, marcând astfel încheierea sezonului cald.

Tot în aceeași zi este Ziua Marinei, Maica Domnului fiind patroana spirituală a marinarilor. Pe 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau Sfanta Marie Mare, se sărbătoreşte Ziua Marinei Române şi a Forţelor Navale. În porturile şi oraşele de la mare şi Dunare sunt organizate manifestări dedicate acestei sărbători.

În România, peste 2,6 milioane de oameni poartă numele de Maria, ori alte derivate, potrivit datelor Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor, iar de Sfânta Maria Mare, aceștia își sărbătoresc onomastica.

Aproape două milioane de femei poartă numele Maria sau derivate ale acestuia.

Pe locul al doilea ca număr se află cele care se numesc Mariana – 264.991, urmate de cele care se numesc Mărioara – 51.460 şi de cele care poartă numele Marinela 50.873. Numele întâlnite cel mai rar sunt Marusia – 806 şi Mery – 172.

De asemenea, 652.539 de bărbaţi îşi sărbătoresc onomastica de Sfânta Maria, cei mai mulţi, 316.800, purtând numele Marian.

Biserica nu consideră greșit să adresezi urări de „la mulți ani” de Sfânta Maria Mare, având în vedere că sărbătoarea este una a bucuriei și a celebrarea vieții veșnice a Maicii Domnului.

În ultimii ani, foarte mulți români preferă să petreacă de Sfântă Marie în vacanță, fie că merg pe litoral, unde sunt așteptați 140.000 de români, la munte sau în afara țării.

La începutul anului, Guvernul a stabilit că angajații din sectorul bugetar vor avea o minivacanță de 4 zile, având în vedere că pe 15 august este zi liberă prin lege cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului.

Vineri, 16 august, este o zi-punte oferită de Guvern, urmată de weekendul obișnuit.

În 2024, românii mai au două sărbători legale care pică în weekend: Sfântul Andrei pe 30 noiembrie (sâmbătă) și Ziua Națională a României pe 1 decembrie (duminică). Totuși, singura zi liberă în timpul săptămânii rămâne Crăciunul, pe 25 decembrie (miercuri).

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.