Ascultă Radio București FM Live

JazzUP Young On Tour Brașov: educație muzicală și artistică, gratuită, pentru copiii din Feldioara, Făgăraș și Codlea

JazzUP Young
Foto: Sursa Foto: comunicat de presa

Articol de Marga Tudor, 20 august 2024, 18:15

În perioada 23-25 august 2024, Asociația Culturală CultART, cu sprijinul Consiliului Județean  Brașov în calitate de finanțator, aduce în localitățile Feldioara, Făgăraș și Codlea un eveniment cultural dedicat copiilor: JazzUP Young On Tour.

Evenimentele se concentrează pe educația muzicală a celor mici și oferă, în mod gratuit, acces la ateliere artistice interactive, sesiuni de mentorat cu artiști consacrați și oportunități de performance live.

JazzUP Young revine în județul Brașov, după succesul înregistrat în urma ediției din luna iunie.

Noua ediție este prezentată într-o formă mai avansată, extinsă pe o perioadă de trei zile, cu module artistice desfășurate în trei localități distincte.

Proiectul urmăreşte să inspire și să cultive noi talente muzicale și artistice, contribuind la dezvoltarea noii generații de artiști în județul Brașov și în întreaga țară.

„JazzUP Young On Tour reprezintă o oportunitate valoroasă pentru copiii și tinerii din județul Brașov de a descoperi și dezvolta talente artistice, contribuind astfel la îmbogățirea peisajului cultural local. Suntem încântați și recunoscători Consiliului Județean Brașov că s-a alăturat misiunii noastre și că, împreună, aducem acest demers în comunitățile brașovene, creând astfel un cadru de învățare creativ și inspirațional pentru cei mici” declară Valentin Ștefan Ștefăniță, președintele Asociației Culturale CultART și fondatorul conceptului JazzUP Young.

JazzUP Young On Tour Brașov își propune să insufle pasiunea pentru artă și muzică în rândul celor mici și oferă acces la activități educative și interactive. În intervalul orar 10:00 – 14:00 și 16:00 – 18:00, părinții și copiii sunt invitați să descopere ateliere captivante la:

  • Cetatea Feldioara (Parcul Central), în data de 23 august;
  • Cetatea Făgărașului (Curtea Interioară), pe 24 august;
  • Codlea (Promenada Codlei), în data de 25 august.

În cele trei zile de eveniment, copiii sunt așteptați să partiipe la ateliere artistice coordonate de instructori profesioniști, respectiv:

  • Atelier de instrumente: Coordonatorii Dragoș Uretyan și Anca Petrescu vor introduce copiii în lumea diversității instrumentelor muzicale;
  • Atelier de actorie: Răzvan Gherasim va împărtăși cu cei mici din secretele teatrului și va oferi demonstrații ale tehnicilor de interpretare scenică;
  • Atelier de canto: Ciprian Cujdea va ghida copiii în perfecționarea tehnicilor vocale;
  • Atelier de pictură: Sonia Mihăilescu va deschide universul fascinant al culorilor pentru micii artiști;
  • Atelier de muzică: Vlad Corb va susține workshop-uri interactive în diverse stiluri muzicale;
  • Atelier de dans acrobatic: Marian Sas va crea coregrafii spectaculoase și pline de energie împreună cu micii participanți.

JazzUP Young On Tour Brașov este mai mult decât un simplu eveniment – este o mișcare culturală care aduce arta și muzica aproape de copii. Acest proiect ambițios are șansa de a transforma localitățile Feldioara, Făgăraș și Codlea în centre culturale.

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette
Timp Liber joi, 21 noiembrie 2024, 11:12

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette

”Bukowski by Night” este o premieră absolută în România, un spectacol inspirat din opera unuia din cei mai mari scriitori ai Americii,...

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette
Începe Târgul de Turism al României, ediția de toamnă; vacanţe mai ieftine cu până la 50%
Timp Liber joi, 21 noiembrie 2024, 09:53

Începe Târgul de Turism al României, ediția de toamnă; vacanţe mai ieftine cu până la 50%

Târgul de Turism al României – ediţia de toamnă 2024 debutează joi la Romexpo, unde timp de patru zile pasionaţii de călătorii vor...

Începe Târgul de Turism al României, ediția de toamnă; vacanţe mai ieftine cu până la 50%
„Anna Karenina”, premieră la Teatrul Mic
Timp Liber miercuri, 20 noiembrie 2024, 08:08

„Anna Karenina”, premieră la Teatrul Mic

Teatrul Mic anunță premiera oficială a spectacolului „Anna Karenina”, după Lev Tolstoi, în regia lui Dumitru Acriș, pe 23 și 24 noiembrie...

„Anna Karenina”, premieră la Teatrul Mic
”Fragil/e”, premieră la Teatrul de Comedie
Timp Liber marți, 19 noiembrie 2024, 19:25

”Fragil/e”, premieră la Teatrul de Comedie

Teatrul de Comedie anunță premiera oficială a spectacolului ”Fragil/e”, un one woman show cu Ioana Flora, vineri 22 noiembrie, de la ora...

”Fragil/e”, premieră la Teatrul de Comedie
Timp Liber luni, 18 noiembrie 2024, 16:18

„Neînvinșii”, concert caritabil cu prilejul Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități

“Neînvinșii” se află la cea de-a doua ediție si este un proiect ce marchează “Ziua Mondială a Persoanelor cu Dizabilități”. Concertul...

„Neînvinșii”, concert caritabil cu prilejul Zilei Mondiale a Persoanelor cu Dizabilități
Timp Liber sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 15:13

Călătorii de toamnă la Sala Dalles

Iubitorii de acorduri din ţările calde sunt invitaţi într-un periplu muzical şi coregrafic inedit prin culturile lumii. Spetcacolul...

Călătorii de toamnă la Sala Dalles
Timp Liber sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 13:17

Lumea lui Moș Crăciun la Muzeul Copiilor

Copiii cu vârste între 3 și 12 ani sunt așteptați la Muzeul Copiilor împreună cu familiile lor. În această perioadă vor fi jocuri de...

Lumea lui Moș Crăciun la Muzeul Copiilor
Timp Liber sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 11:37

Program memorabil la Ateneu

Dirijorul celor două concerte este Nabil Shehata, sub bagheta căruia Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii George Enescu vor susţine un...

Program memorabil la Ateneu