Infotrafic: Circulaţie rutieră deviată sau restricţionată parţial, din cauza lucrărilor la infrastructura rutieră
Articol de Marga Tudor, 27 august 2024, 10:14
Brigada Rutieră anunţă că traficul rutier este deviat sau restricţionat partial, în următoarele zone:
- Prelungirea Ghencea de la Str. Gârleni până la Str. Brașov – lucrări de supralărgire a arterei;
- Șos. Pantelimon, între Șos. Morarilor și Șos. Vergului – lucrări la rețeaua de termoficare;
- Bd. Iancu de Hunedoara – lucrări la rețeaua de termoficare;
- Bd. Libertății între Bd. Națiunile Unite și Calea 13 Septembrie, benzile I și III – lucrări la rețeaua de termoficare;
- Șos. Mihai Bravu (banda I), între Str. Vatra Luminoasă și Șos. Iancului – lucrări la rețeaua de termoficare;
- banda I a bretelei de circulație de pe Șos. București-Ploiești, sensul de intrare în Mun. București, în zona intersecției cu str. General Holban – execuție magistrala de metrou M6;
- Bd. Mărăști, sensul de mers dinspre Bd. Expoziției (Piața Montreal) către Piața Presei Libere – execuție magistrala de metrou M6.
Brigada Rutieră solicită conducătorilor auto să circule cu atenție și să respecte semnificația indicatoarelor montate temporar în zonele menționate.
Accidente rutiere:
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8 accidente rutiere soldate cu 11 persoane rănite ușor.
Recomandări trafic:
În scopul deplasării în condiții de siguranță și preîntâmpinării producerii unor accidente rutiere, Brigada Rutieră recomandă conducătorilor auto:
- să sporească atenția și concentrarea la volan;
- să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo-rutiere, să nu bruscheze comenzile volanului și să folosească frâna de motor pentru a încetini;
- să păstreze o distanță corespunzătoare față de vehiculul din față pentru a putea frâna în condiții de siguranță;
- să nu oprească sau să staționeze în locurile în care pot împiedica desfășurarea normală a traficului;
- să nu folosească telefonul mobil ori alte dispozitive care le pot distrage atenția de la activitatea de conducere a vehiculului;
- să nu oprească ori să staţioneze înaintea trecerilor pentru pietoni sau în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier;
- să respecte semnalele și indicațiile poliţiştilor rutieri aflați în trafic;
- pentru siguranța lor și a pasagerilor, purtarea centurilor de siguranță este obligatorie.
Pietonilor li se recomandă:
- să se deplaseze doar pe trotuare, traversarea străzii să fie făcută doar prin locurile special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, la culoarea verde a semaforului electric, numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi;
- să nu prelungească timpul de traversare a drumului public, să se oprească ori să se întoarcă pe trecerile pentru pietoni care nu sunt prevăzute cu semafoare;
- să traverseze strada fără să alerge și să nu folosească telefonul mobil ori alte dispozitive care le pot distrage atenția.