Precizări ale Primăriei Sectorului 4 după incidentul din această dimineaţă, de la Pasajul Unirii!
Articol de Marga Tudor, 27 august 2024, 14:13
Un nou incident a avut loc dimineţă, în Pasajul Unirii. O autospecială a lovit un ventilator. Acesta a căzut pe prima bandă de ciculație în sensul de mers dispre bulevardul Dimitrie Cantemir către Piața Universității, iar circulația a fost îngreunată.
Primăria Sectorul 4 face următoarele precizări:
- Reprezentanții autorității locale au intervenit deja la fața locului și au îndepărtat aparatul de ventilație, astfel că, la momentul transmiterii prezentei informări, circulația rutieră se desfășoară în condiții normale.
- Ventilatorul automat urmează să fie înlocuit pe cheltuiala persoanei responsabile de avarierea acestuia.
În comunicat se mai menţioneză faptul că toate evenimentele rutiere petrecute în ultimii ani în interiorul Pasajului Unirii nu au fost cauzate de erori de construire a obiectivului, ci, în mod exclusiv, de nerespectarea legislației rutiere.
Numai în ultimele 18 luni, peste 500 de autovehicule au fost împiedicate, de către agenții Poliției Locale Sector 4 să forțeze intrarea în pasaj.