Ce se vede în luna septembrie la Teatrul Ion Creangă
Articol de bucurestifm, 2 septembrie 2024, 15:21
Teatrul „Ion Creangă” îşi aşteaptă publicul în septembrie cu o serie de surprize teatrale, în program figurând producţii de referinţă, care au scris istorie de la prima reprezentaţie, dar şi o premieră.
Stagiunea 2024-2025 se anunţă, încă din luna septembrie, plină de surprize. Revin titluri intrate recent în repertoriu, producţii de referinţă, care au scris istorie de la prima reprezentaţie, şi dramatizări inspirate din provocările lumii actuale. „lbă ca zăpada”, „Amintiri din copilărie”, „Visul unei nopţi de vară”, „Ursul păcălit de vulpe”, „Fata babei şi fata moşului”, „Hainele cele noi ale împăratului”, „Jack şi vrejul de fasole” şi „Glasul copilăriei” sunt doar câteva dintre spectacolele care se vor juca, în perioada următoare, începând de sâmbătă, 7 septembrie, şi până duminică, 29 septembrie.
Tot în luna septembrie, copiii vor avea parte şi de o nouă premieră. Spectacolul „Peter Pan”, în regia Gabrielei Petrescu, va deschide uşi spre tărâmuri fantastice şi-i va face pe spectatori, indiferent de vârstă, să-şi dorească să rămână veşnic prizonieri ai timpului, ai timpului copilăriei, cea mai dulce perioadă a vieţii.
Indiferent de categoria de vârstă căreia i se adresează, fiecare reprezentaţie, din stagiunea 2024-2025, va crea infinite amintiri frumoase, mai spun reprezentanţii Teatrului ”Ion Creangă”.
Programul lunii septembrie la Teatrul Ion Creanga se poate consulta AICI