Inedit: BOMBĂ găsită în sfecla de zahăr!
Articol de Vicentiu Andrei, 5 septembrie 2024, 11:45
Situația nu doar inedită ci periculoasă de-a dreptul a avut loc în județul Neamț, acolo unde angajatul unei societăţi comerciale din orașul Roman a găsit o bombă în sfecla de zahăr adusă pentru procesare şi a sunat la serviciul 112, conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
La faţa locului a sosit echipa pirotehnică şi a ridicat bomba de aruncător de calibru 82 milimetri.
„Echipa pirotehnică a verificat zona unde a fost descoperită muniţia şi nu a mai descoperit alte elemente”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, Irina Popa.
Muniţia găsită provine din Al Doilea Război Mondial şi a fost depozitată de către pirotehnişti în condiţii de siguranţă, pentru a fi distrusă ulterior.
Descoperirea bombelor pe linia tehnologică a societăţii din Roman nu este un fapt neobişnuit.
În fiecare toamnă, după ce sfecla recoltată din regiunea de nord-est este adusă pentru procesare la Roman, angajaţii societăţii găsesc, cu ajutorul unor aparate speciale, muniţie rămasă neexplodată, în special din Al Doilea Război Mondial.