Guvernul României aunţă, sâmbătă, că se alătură, şi în acest an, campaniei internaţionale de sprijin pentru copiii şi adulţii diagnosticaţi cu distrofie musculară Duchenne, prin iluminarea Palatului Victoria în roşu, culoare simbol a acestei campanii.
Pentru a veni în sprijinul pacienţilor cu această afecţiune, dar şi al altor solicitări primite din partea aparţinătorilor, recent, Guvernul a stabilit printr-o ordonanţă de urgenţă ca tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 21 de ani să poată beneficia de servicii medicale acordate atât în spitalele de adulţi (în zonele în care nu există acces la servicii medicale de pediatrie), cât şi în cele de pediatrie (pentru copiii cu afecţiuni speciale aflaţi în monitorizare în spitalele de copii, care depăşesc vârsta majoratului).
”Este o decizie ce va creşte accesul la serviciile medicale publice pentru tinerii aflaţi în suferinţă. Distrofia Musculară Duchenne este o boală rară, cauzată de deficitul unei proteine numite distrofină şi cauzează slăbirea progresivă a muşchilor, afectând în cele din urmă întregul organism”, transmite Guvernul.
”Tema din acest an – «Raise your voice for Duchenne» este un îndemn la acţiune pentru a susţine drepturile, incluziunea şi bunăstarea persoanelor care trăiesc cu această afecţiune rară. Aflată la a XI-a ediţie, Ziua Mondială de Conştientizare Duchenne (WDAD) este marcată în fiecare an în data de 7 septembrie în scopul promovării iniţiativelor de incluziune socială şi pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii persoanelor care trăiesc cu această maladie”, a transmis, într-un comunicat de presă. sâmbătă, Executivul.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.