Ministerul Mediului: Vârful de debit pe Dunăre se va înregistra, probabil, către sfârşitul lunii; autorităţile sunt în alertă

Vârful de debit pe Dunăre se va înregistra, probabil, către sfârşitul acestei luni iar autorităţile sunt în alertă şi monitorizează situaţia, după ce hidrologii au anunţat riscuri de viituri pe sectorul românesc, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.

Acesta a amintit anul 2006, atunci când la intrarea în ţară, la Baziaş, s-a înregistrat un debit record de 15.800 metri cubi/secundă.

Potrivit acestuia, situaţia este monitorizată în timp real, împreună cu specialiştii de la Apele Române, de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi de la Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodăria Apelor.

Pe de altă parte, ministrul Mediului consideră că ‘un Cod galben nu înseamnă neapărat o stare de pericol’.

Ministrul Mediului a reamintit că a propus, în şedinţa de Guvern de miercuri, o listă de investiţii care să fie demarate în regim de urgenţă în judeţele Galaţi şi Vaslui, în principal proiecte privind amenajări hidrotehnice cu caracter nepermanent, cu rolul de a proteja comunele, printre acestea numărându-se şi finalizarea barajului de la Suhurlui.

Fechet a precizat că se evaluează, în regim de urgenţă, modul în care este finanţată continuarea tuturor lucrărilor privind amenajările hidrotehnice, pentru că în judeţul Galaţi sunt multe lucrări hidrotehnice în curs de executare. „Cea mai importantă dintre ele cred că e cea din vecinătatea municipiului Tecuci, acolo unde pe cursul de apă Tecucel, din fonduri europene este o investiţie de aproximativ 200 de milioane de lei care protejează municipiul de eventuale viituri pentru că am învăţat lecţiile din 2007, atunci când municipiul Tecuci a fost puternic afectat de viituri”, a explicat Fechet.

În contextul schimbărilor climatice, ministrul crede că trebuie să fie regândit în totalitate modul în care se acţionează la dezastru.

El a menţionat că sunt multe amenajări hidrotehnice pe care le-a propus şi în trecut şi pe care le-a propus şi în acest an pentru a fi demarate lucrările de execuţie.

Debitul Dunării, la intrarea în ţară, pe secţiunea Baziaş, va creşte semnificativ în perioada următoare, până la 8.000 mc/secundă, mult peste media multianuală a lunii septembrie, arată prognoza publicată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Conform hidrologilor, media multianuală a lunii septembrie este stabilită la 3.800 mc/secundă.

Până pe 24 septembrie, la ora 7:00, în aval de Porţile de Fier, debitele fluviului Dunărea vor fi în creştere şi vor ajunge la valoarea de 8.000 mc/s.

De asemenea, pe râuri, în intervalul 18 septembrie, ora 7:00 – 24 septembrie, ora 7:00, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, mai puţin pe cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari din estul ţării, unde vor fi în creştere prin propagare în prima parte a intervalului, iar pe râurile din sudul şi sud-estul ţării, debitele vor fi relativ staţionare.

În context, reprezentanţii Hidroelectrica au arătat că amenajarea hidroenergetică Porţile de Fier de pe fluviul Dunărea este pregătită pentru preluarea şi tranzitarea viiturii create ca urmare a precipitaţiilor căzute în bazinul hidrografic al fluviului, precizând că debitele actuale nu impun intrarea în regim de ape mari.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.