„Bădăranii”, în regia Alexandru Dabija, premieră la Teatrul Nottara
Articol de andreiabarsanbfm, 25 septembrie 2024, 10:31
Spectacolul „Bădăranii” de Carlo Goldoni, în regia lui Alexandru Dabija, are premiera oficială joi, 26 septembrie, și vineri, 27 septembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Nottara, la Sala „Horia Lovinescu”. Distribuția îi reunește pe actorii Gabriel Răuță, Cerasela Iosifescu, Crenguța Hariton, Alexandru Jitea, Lumința Erga, Ana Radu, Mihai Marinescu, Ada Navrot, Sorin Cociș și Iosif Paștina.
Versiunea folosită de regizor este cea tradusă de Sică Alexandrescu.
Asistenți de regie sunt Luiza Dabija și Alexandru Jitea, decorul este semnat de Ștefan Caragiu, iar costumele sunt create de Liliana Cenean.
Scrisă și montată pentru prima oară în 1760, la încheierea Carnavalului din Veneția, „Bădăranii”, o poveste plină de umor și ironie despre căsătorii pe nevăzute și despre iubiri aranjate, este o capodoperă a genului și una dintre cele mai savuroase comedii din dramaturgia universală.
„E vorba despre patru burghezi din Veneția de aceeași condiție, cu aceeași avere și având toți patru același caracter, oameni năzuroși, sălbatici, ce păstrează obiceiurile străvechi, și disprețuiesc moda, plăcerile și saloanele veacului. În loc să facă piesa monotonă, această asemănare de caracter întregește o imagine cu totul nouă și foarte hazlie; căci fiecare din cei patru apare cu trăsături distincte și am dovedit prin această încercare cât de inepuizabile sunt caracterele.”, scrie Goldoni în Memorii.
În timp ce bărbații tradiționaliști și scorțoși vor să-și însoare copiii, Lucietta și Filippetto, fără ca aceștia să se fi văzut vreodată, soțiile lor își pun toată dibăcia și curajul la bătaie pentru a rezolva cumva situația într-o formă acceptabilă. Sub măștile carnavalului cei doi tineri reușesc să se zărească și astfel iubirea-i gata, însă încurcăturile continuă, pentru ca, în final, totul să se încheie cu bine.
„Substanța din care sunt plămădite caracterele goldoniene au ceva grosolan și neașteptat: în aceasta constă chiar izvorul comicului lor”, remarca Francesco de Sanctis. „Lumea aceasta poetică are defectul însușirilor ei: este superficială în grosolănia ei și vulgară în naturalețea ei. Propunerea regizorală a lui Alexandru Dabija, care revine pe scena Teatrului Nottara după 20 de ani de la ultima montare, explorează și aprofundează acest melanj de grosolănie și un soi de contemplativă ironie la care îi invită și pe spectatori.
„Bădăranii se încadrează într-un mod absolut firesc în piesele montate de mine. E vorba despre un text apropiat de felul meu de a face teatru. Goldoni n-am lucrat foarte mult, deși e undeva pe felul meu de a fi, are multă comedie, invenție, farsă și într-un fel istoria teatrului înăuntru, fiindcă mă pasionează meseria pur și simplu independent de textul pe care îl fac. M-am apucat de Goldoni cu ocazia asta, pentru Nottara. Mă gândesc să fac o serie de spectacole Goldoni, două-trei spectacole, poate mai multe. E o serie pe care o încep acum, la Nottara”, afirmă regizorul Alexandru Dabija.