Cele 100 de tramvaie au venit, dar modernizarea liniilor mai are de așteptat
Articol de Mircea Apostolescu, 7 octombrie 2024, 13:46
Ultimul dintre cele o sută de tramvaie noi Imperio a fost livrat pentru STB de către Astra Arad.
Vehiculul ar trebui să circule pe linia 50, dar asta nu se va întâmpla, deoarece aceasta nu a fost modernizată. Iar modernizarea celor 50 de kilometri de linie de tramvai promisă de Municipalitate va demara abia în luna mai, anul viitor, a anunțat primarul general al Capitalei Nicușor Dan.
„În spatele nostru, avem ultimul tramvai, din lotul de o sută, pe care Compania Astra Arad l-a furnizat către Municipiul București.
Mare parte din bani, pe fonduri europene.
Tramvaiele care au venit, deja, au peste opt milioane de kilometrii parcurse, în București. Sunt silențioase, fiabile. Sunt ceea ce trebuie să aibă Bucureștiul, în 2024.
Avem toate contractele semnate pentru modernizarea a 50 de kilometrii linie de tramvai.
Se lucrează, în momentul de față, pe linia 5, pe Barbu Văcărescu și sperăm să terminăm anul acesta. Și se lucrează la intrarea în Depoul Titan.
Am fi pregătiți să începem celelalte loturi, însă există o întârziere pe banii europeni. Deci, probabil, lucrările la celelalte loturi vor începe undeva la începutul lunii mai 2025″, a declarat Nicușor Dan, la Depoul Dudești.
Deși nu a reușit, încă, să demareze lucrările de modernizare a celor 50 de kilometrii de linii vechi de tramvai existente, edilul șef are planuri mari. Nicușor Dan vrea să facă legătura între liniile de tramvai care vin din Rahova și cele care merg spre Colentina și Stadionul Național, prin Piața Unirii și să extindă liniile existente până la două dintre centrele comerciale de la marginea de nord a Bucureștiului.
„Avem în curs studii de fezabilitate pentru traversarea Pieței Unirii, pentru prelungirea liniei de tramvai, până la complexul comercial din Băneasa, de pe București – Ploiești, și, de asemenea, prelungirea liniei de tramvai, până la complexul de pe București – Târgoviște. De asemenea, parte din inelul median și, de asemenea prelungirea Dimitrie Pompeiu, până la Barbu Văcărescu”, a declarat Nicușor Dan, la Depoul Dudești.