Pelerinaj la Iași: Zeci de mii de credincioşi aşteaptă să se închine la moaştele Sfintei Parascheva
Pelerinajul de la Iași continuă. Duminică, zeci de mii de credincioși așteptau la rând să ajungă la racla cu sfintele moaște, depusă în curtea Catedralei Mitrolopitane.
Articol de alinaene, 13 octombrie 2024, 14:04
De asemenea, în mai multe locuri din oraş au fost montate ecrane gigant pe care se poate urmări Slujba Sfintei Liturghii.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, Lucian Apopei: ” Momentul central al pelerinajului organizat cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva este slujba sfinte liturghii din ziua de 14 octombrie, ziua de prăznuire a ocrotitoarei Moldovei.
Slujba sfintei liturghii va fi săvârşită pe un podium amenajat în curtea ansamblului mitropolitan, slujba fiind săvârşită de un sobor de ierarhi atât din ţară, din Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cât şi din străinătate, invitaţi din alte Biserici ortodoxe surori”.
Credincioşii care nu vor putea să se apropie în preajma amplasamentului vor putea să urmărească slujba sfintei liturghii pe ecranele de mari dimensiuni, amplasate atât la rândul de închinare al pelerinilor, cât şi în diverse zone din Iaşi.
Până acum aproximativ 150 de mii de pelerini s-au închinat la moaştele Cuvioasei Parascheva.
Având în vedere numărul foarte mare de oameni, preoții le recomandă celor care abia acum vin să se așeze la rând și să facă acest pelerinaj, să aibă în vedere faptul că așteptarea poate fi destul de lungă.