Târg de Sfântul Dumitru, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”
Articol de bucurestifm, 21 octombrie 2024, 15:48
Târgul tradiţional, organizat cu ocazia prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, şi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor va avea loc în perioada 26-27 octombrie, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
Sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 09.00, la Biserica Turea, va avea loc Sfânta Liturghie şi tot aici îi veţi putea asculta pe membrii Grupul psaltic Tronos al Patriarhiei Române.
În cele două zile ale târgului, începând cu ora 13.00, Scena „Dumitra” va găzdui numeroşi interpreţi şi ansambluri de muzică tradiţională, prezentator fiind actorul Alexandru Nicolae Mihai. În curţile gospodăriilor, meşterii populari vă vor aştepta cu produse tradiţionale felurite.
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), sărbătorit la 27 octombrie, este ocrotitor al Bucureştiului, multe fiind minunile înfăptuite de el de-a lungul vremii, fapt pentru care, an de an, oamenii vin în pelerinaj la moaştele lui.
Târgul va fi deschis între orele 09:00 şi 17:00.