Cum se va desfășura și cât va costa referendumul propus de Nicușor Dan | AUDIO
Articol de Vicentiu Andrei, 22 octombrie 2024, 11:23
Următorii pași după adoptarea hotărârii de către Consiliul General sunt avizul de legalitate al Prefecturii, înștiințarea Ministerului de Interne, apoi a Autorității Electorale Permanente.
Dacă Parlamentul va vota o lege prin care referendumul local din București va fi comasat cu primul tur al alegerilor prezidențiale, atunci referendumul se va derula în aceleași secții de votare, cu aceleași comisii electorale, care vor avea și buletinele de vot pentru referendumul local.
În caz contrar, primarii de sectoare ar putea fi nevoiți să găsească alte spații pentru organizarea secțiilor de votare pentru referendum, iar comisiile electorale din secții vor fi separate, ceea ce presupune costuri mai mari, a explicat edilul șef.
„Prefectul înştiinţează, conform legii, Ministerul de Interne, care mai departe înştiinţează AEP-ul, se constituie un birou electoral municipal care va gestiona desfăşurarea acestui referendum. Dacă Parlamentul dă o lege prin care referendumul local se comasează cu alegerile naţionale, cu primul tur alegerilor prezidenţiale, în acel moment nu va mai fi nevoie de birou electoral municipal. El va fi acelaşi cu biroul electoral municipal de la alegerile prezidenţiale şi în fiecare secţie de votare vom avea o singură comisie şi mai multe buletine de vot, turul întâi alegeri prezidenţiale şi aceste trei buletine de vot pentru referendumul nostru local”, a explicat primarul.
Declarațiile lui Nicușor Dan au survenit după ce Consiliul General a adoptat o hotărâre privind organizarea unui referendum local, pe data de 24 noiembrie.
În afară de cele două întrebări vizând emiterea autorizatiilor de construire pentru tor Bucureștiul de către primarul general și împărțirea impozitelor și taxelor locale de către Consiliul General, referendumul va mai cuprinde o întrebare cu privire la prevenirea consumului de droguri în școli.
Primarul a menţionat că, dacă va exista un referendum separat, costurile ar fi „undeva între 7 şi 10 milioane de lei”.