Aproape 16.000 de copaci au fost plantaţi în zona Autostrăzii de Centură a Capitalei
Articol de bucurestifm, 31 octombrie 2024, 14:56
Aproximativ 16.000 de copaci au fost plantaţi joi în zona Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0), iar astfel Centura Verde Bucureşti-Ilfov prinde viaţă, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
„Centura Verde Bucureşti-Ilfov prinde viaţă! Astăzi au fost plantaţi primii copaci, aproximativ 16 mii de arbori, în zona Autostrăzii de Centură a Capitalei (A0). Sunt bucuros că Ministerul Mediului, prin Romsilva, şi Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, au demarat acest proiect vital pentru sănătatea bucureştenilor!”, a notat Grindeanu.
Potrivit sursei citate, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a pus la dispoziţie două terenuri în suprafaţă totală de 7.500 de metri pătraţi în zona nodurilor A0 cu DN6 şi cu Autostrada A2.
Alţi 23.000 de metri pătraţi au fost puşi la dispoziţie de Romsilva.
„Suprafaţa de 3,5 hectare care a fost astăzi împădurită va contribui în viitor la reducerea poluării şi reprezintă un proiect important pentru sănătatea publică”, a adăugat şeful de la Transporturi.