Ascultă Radio București FM Live

Servicii de prevenție, de depistare și confirmare a afecțiunii oncologice de care beneficiază gratuit persoanele neasigurate

Medicul de familie va evalua riscul ca pacientul să aibă o boală ascunsă, fără simptome. În funcție de evaluare, medicul poate decide să trimită pacientul la analize medicale de prevenție gratuite și îi va înmâna acestuia un bilet de trimitere.

Servicii de prevenție, de depistare și confirmare a afecțiunii oncologice de care beneficiază gratuit persoanele neasigurate
Foto: Google maps

Articol de arionmihaela, 6 noiembrie 2024, 14:45

Persoanele neasigurate pot beneficia de servicii de prevenție, de depistare și confirmare a afecțiunii oncologice, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

Pentru a beneficia de aceste servicii, o astfel de persoană trebuie să urmeze câțiva pași:

-Se înscrie pe lista de pacienți a unui medic de familie, la alegerea sa. Dacă a avut un medic de familie când a fost persoană asigurată, se poate reînscrie la acesta.

-Se programează și se prezintă la o consultație de prevenție la medicul respectiv. Consultațiile de prevenție pentru persoanele neasigurate se acordă pe grupe de vârstă, fiind decontate de casa de asigurări de sănătate astfel:

-două consultații pe an pentru persoanele cu vârsta între 18 și 39 ani;
-până la 3 consultații pe an pentru persoanele peste 40 de ani care nu sunt în evidența medicului de familie cu alte afecțiuni cronice;
-până la 2 consultații pe an pentru persoanele de peste 40 de ani care sunt în evidența medicului de familie cu afecțiuni cronice.

Medicul de familie va evalua riscul ca pacientul să aibă o boală ascunsă, fără simptome. În funcție de evaluare, medicul poate decide să trimită pacientul la analize medicale de prevenție gratuite și îi va înmâna acestuia un bilet de trimitere (formular dedicat, marcat cu PREV 1….7).
Dacă la oricare din consultații medicul de familie va avea suspiciunea că pacientul are o formă de cancer (boală oncologică), pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii îl va putea trimite, după caz:

-să efectueze analize medicale gratuite, radiografii, ecografii, ale căror rezultate vor fi apoi interpretate de medicul de familie;
-să fie consultat ambulatoriu de un medic specialist;
-să fie internat în regim de spitalizare de zi.

Biletele de trimitere pentru cazurile suspecte oncologic vor fi marcate cu inițialele SO.

Pe baza biletului de trimitere, medicul specialist din ambulatoriu va putea acorda pacientului persoană neasigurată consultații pentru depistarea afecțiunilor oncologice (se decontează maximum două consultaţii/trimestru/persoană, prezentarea la a doua consultație făcându-se direct, fără alt bilet de trimitere).

De asemenea, medicul specialist va putea efectua proceduri diagnostice și servicii medicale în scop diagnostic – caz.

După caz, medicul specialist va putea elibera pacientului bilete de trimitere (marcate SO), pentru:
-un alt medic specialist;
-analize de laborator, radiografii, ecografii;
-spitalizare de zi.

Pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la specialistul din ambulatoriu marcate SO, în spitalizare de zi se va efectua:

-diagnosticarea afecțiunii oncologice,

-evaluarea extensiei tumorale,

-evaluarea statusului clinico-biologic al pacientului cu afecțiune oncologică.

Se recomandă ca aceste servicii să fie efectuate în maximum 28 de zile de la deschiderea primei foi de spitalizare de zi.

Tot în spital se pot efectua și servicii medicale în scop diagnostic-caz pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin si a cancerului de sân.
După confirmarea diagnosticului de boală oncologică, pacientul neasigurat va putea fi inclus în Programul național de oncologie și, dacă nu are nicio sursă de venit, după includerea în program va putea deveni persoană asigurată fără plata contribuției, până la vindecarea respectivei afecţiuni.
Menționăm că fondurile necesare pentru decontarea serviciilor medicale acordate persoanelor neasigurate nu se asigură din contribuțiile plătite de persoanele asigurate, ci printr-o alocare suplimentară separată, din bugetul de stat.

Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:26

Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională

Aeronavele F-35 vor reprezenta, nu doar un simbol al competitivităţii Forţelor Aeriene Române la Marea Neagră, ci şi un element central în...

Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională
VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:08

VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național

Roxana Amarandi, solista trupei E-an-na, a fost invitata matinalului București FM, unde a împărtășit detalii despre noul album al...

VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național
INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:40

INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume, a transmis Institutul Naţional de Sănătate Publică într-un mesaj...

INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces
”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:12

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette

”Bukowski by Night” este o premieră absolută în România, un spectacol inspirat din opera unuia din cei mai mari scriitori ai Americii,...

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:10

Operaţiunea „Green-Pass” – se verifică cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România

Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, derulează operaţiunea „Green-Pass”, pentru verificarea unor locaţii de cazare...

Operaţiunea „Green-Pass” – se verifică cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 10:45

Noul tren de la Alstom a fost anulat, joi dimineaţa, din cauza unor erori afişate de computerul de bord

Trenul nou  a fost anulat joi dimineaţa din cauza unor erori afişate de computerul de bord, călătorii fiind reprogramaţi pentru următorul...

Noul tren de la Alstom a fost anulat, joi dimineaţa, din cauza unor erori afişate de computerul de bord
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 10:33

Break the fake: Câte greșeli poate să facă Inteligența Artificială?

În 2018, o mașină autonomă, condusă cu ajutorul inteligenței artificiale, a lovit și ucis un pieton în Arizona, fiind primul deces de acest...

Break the fake: Câte greșeli poate să facă Inteligența Artificială?
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 09:53

Începe Târgul de Turism al României, ediția de toamnă; vacanţe mai ieftine cu până la 50%

Târgul de Turism al României – ediţia de toamnă 2024 debutează joi la Romexpo, unde timp de patru zile pasionaţii de călătorii vor...

Începe Târgul de Turism al României, ediția de toamnă; vacanţe mai ieftine cu până la 50%