Ascultă Radio București FM Live

Organizarea Referendumului din București, misiune imposibilă?

Măsurile tehnice pentru organizarea referendumului au fost discutate astăzi de reprezentanţi ai mai mult instituţii implicate în procesul de organizare a Referendumului din Capitală, însă deocamdată nu au reușit să pună la punct întregul proces organizatoric.

Organizarea Referendumului din București, misiune imposibilă?
Foto: Sursa foto: Facebook Primaria Municipiului Bucuresti

Articol de Vicentiu Andrei, 7 noiembrie 2024, 18:23

Conform Agenției de Presă Agerpres, Preşedintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a subliniat că legea privind referendumul, care va intra în vigoare vineri, nu cuprinde prevederi care să se armonizeze cu legea pentru organizarea în alegerile pentru preşedintele României.

„Am constatat că există numeroase disfuncţionalităţi în legătură cu organizarea în acelaşi timp a celor două scrutinuri, motiv pentru care, la iniţiativa mea, astăzi a fost organizată o întâlnire tehnică pentru a rezolva nişte probleme tehnice, toate instituţiile, care s-au aflat pe cealaltă parte a mesei, au susţinut faptul că trebuie să găsim o soluţie pentru a putea organiza şi referendumul în 24 noiembrie. Însă sunt mai multe lucruri de clarificat din punct de vedere tehnic: unul este legat de faptul că, pentru organizarea unui referendum la nivelul municipiului Bucureşti, trebuie constituit un Birou Electoral al municipiului Bucureşti care să centralizeze toate rezultatele din secţiile de votare din Bucureşti. În legea pentru alegerea preşedintelui României, acest birou electoral al municipiului nu există, numai birouri electorale de sector, care nu au atribuţii de a organiza şi centralizarea rezultatelor de la referendum”, a explicat Greblă.

El a adăugat că trebuie găsită o formulă de a clarifica această situaţie, pentru că s-ar putea să existe o disfuncţionalitate în ceea ce priveşte centralizarea buletinelor de la referendum.

Greblă a spus că în legislaţie se prevede că iniţiatorul unui referendum trebuie să suporte şi cheltuielile pentru organizare, respectiv achiziţionarea hârtiei pentru cele 5,4 milioane de buletine de vot, tipărirea lor.

Potrivit şefului AEP, Consiliul General al Municipiului Bucureşti nu s-a întrunit până la această dată pentru a stabili bugetul de cheltuieli necesare referendumului.

„Am solicitat să aloce aceste sume, pentru că este simplu să dai comandă să se tipărească acele buletine de vot, însă ele trebuie plătite, iar astăzi, AEP are buget pentru alegerile prezidenţiale, nu are o prevedere bugetară care să îi permită să angajeze o cheltuială pentru cele 5,4 milioane de buletine de vot. Le va plăti, a zis domnul primar general, ulterior. Or, dacă nu am în buget această sumă, nu pot să angajez cheltuiala respectivă. Primăria Capitalei ar fi trebuit ca, odată cu stabilirea referendumului, să elaboreze, de asemenea, un program calendaristic şi un buget de venituri şi cheltuieli”, a mai spus Greblă.

Acesta a ridicat şi problema configurării infrastructurii electronice de centralizare a rezultatelor, menţionând că cea existentă nu este făcută şi pentru un referendum local.

„Acest soft trebuie avizat de nişte instituţii independente pentru a vedea care este rolul softului. Toate acestea trebuie făcute într-un program calendaristic elaborat de iniţiator, adică Primăria Capitalei, care până astăzi nu există şi, sub acest aspect, toţi am simţit nevoia să discutăm, să ridicăm aceste probleme pentru ca Primăria Capitalei în sfârşit să înţeleagă că a organiza un referendum la nivelul municipiului Bucureşti, unde sunt peste 1.200 secţii de votare, nu este un lucru foarte simplu şi să-şi intre în calendarul şi aşa întârziat pentru a putea să organizăm în bune condiţii şi referendum concomitent cu alegerile prezidenţiale”, a evidenţiat Greblă.

El a menţionat că primăriile de sector au ridicat problema unor cheltuieli suplimentare pe care le fac pentru referendumul local şi că acestea ar trebui suportate din bugetul iniţiatorului.

„Foarte uşor, primarul general a spus: ‘Faceţi cheltuielile şi o să deconteze Primăria Capitalei’. Nu aşa funcţionează instituţiile statului”, a opinat Greblă.

Întrebat care ar fi soluţia, Toni Greblă a subliniat: „Soluţia ar fi ca Primăria Capitalei, mâine, să elaboreze un plan de măsuri tehnico-organizatorice pentru desfăşurarea în acelaşi timp a referendumului cu alegerile prezidenţiale, să stabilească un calendar, să stabilească un buget de venituri şi cheltuieli şi, după aia, să întrebe, ceea ce domnul primar a înţeles până la urmă, să întrebe la Biroul Electoral Central cum va fi centralizat rezultatul alegerilor”.

El a mai spus că joi a fost doar o întâlnire tehnică, menţionând că prefectul Capitalei urmează să convoace, vineri, Comisia tehnică pentru organizarea activităţilor privind alegerea preşedintelui pentru a răspunde „la asemenea întrebări”.

„Comisia municipală tehnică este formată din prefect, primarul general, primarii de sector şi principalele instituţii de concentrate la nivelul municipiului Bucureşti care sunt angrenate în alegeri, astfel încât şi acest organism electoral va căuta să răspundă la nişte întrebări care, în prezent, pe legislaţia ambiguu adoptată, pot să creeze suspiciuni. Vom aştepta. Şi am înţeles de la primarul Capitalei că mâine va sesiza şi Biroul Electoral Central pentru a vedea punctul de vedere al acestui organism, care nu are culoare politică, este format din cinci magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi din reprezentanţii partidelor politice care au depus candidaturi pentru alegerea preşedintelui României”, a mai afirmat Greblă.

La rândul său, primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că se loveşte de birocraţie:

„Toţi vor hotărâri de guvern, prevederi exprese pentru a spune cine face ce. Şi mai mult decât atât, ni se cere nouă, deşi nu avem, am fost înfiinţaţi pentru altceva – să dezvoltăm oraşul, să facem infrastructură, nu să citim legi primare, secundare, terţiare despre referendum. Ni se cere nouă să facem proiecte de hotărâre de guvern, să învăţăm autorităţile care cu asta se ocupă, cum să organizeze acest refrendum”, a replicat Nicuşor Dan.

El a apreciat că a văzut din partea unor reprezentanţi de instituţii „o încercare de a se acoperi cu hârtii”.

„Pe celelalte instituţii, am văzut pe unele dintre ele, am văzut o încercare de a se acoperi toţi cu hârtii”, a adăugat el.

În 21 octombrie, Consiliul General al Capitalei a aprobat organizarea unui referendum local pe data de 24 noiembrie, simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale. Bucureştenii vor fi invitaţi să răspundă la trei întrebări. Primele două au fost propuse de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi vizează modul de împărţire a banilor între PMB şi primăriile de sector, precum şi eliberarea autorizaţiilor de construire în Bucureşti. La iniţiativa PSD, a fost adăugată o a treia întrebare care se referă la combaterea consumului de droguri în şcoli.

Halep se retrage de la Auckland și Australian Open!
Actualitate joi, 26 decembrie 2024, 16:00

Halep se retrage de la Auckland și Australian Open!

Simona Halep a anunțat că se retrage de la turneul din Auckland și de la Australian Open, din cauza durerilor la genunchi și la umăr. Românca...

Halep se retrage de la Auckland și Australian Open!
Ana Bogdan şi Anca Todoni, în calificări la Brisbane!
Actualitate joi, 26 decembrie 2024, 15:48

Ana Bogdan şi Anca Todoni, în calificări la Brisbane!

Ana Bogdan (114 WTA) şi Anca Todoni (118 WTA) vor juca în calificările pentru turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane. În primul tur al...

Ana Bogdan şi Anca Todoni, în calificări la Brisbane!
Aglomerație pe DN1, în a doua zi de Crăciun!
Actualitate joi, 26 decembrie 2024, 14:43

Aglomerație pe DN1, în a doua zi de Crăciun!

A doua zi de Crăciun a adus aglomerație pe DN1. Centrul Infotrafic anunță că se circulă cu dificultate pe sensul de urcare al DN1 către...

Aglomerație pe DN1, în a doua zi de Crăciun!
Revelion de poveste, la Muzeul Imersiv al Noilor Arte din Capitală!
Actualitate joi, 26 decembrie 2024, 14:29

Revelion de poveste, la Muzeul Imersiv al Noilor Arte din Capitală!

Muzeul Imersiv al Noilor Arte (MINA) din Capitală vă propune un Revelion de poveste. Tema de anul acesta este ”Alice în țara Minunilor”....

Revelion de poveste, la Muzeul Imersiv al Noilor Arte din Capitală!
Actualitate joi, 26 decembrie 2024, 13:09

Programul ultimei zile în care poate fi vizitat Târgul de Crăciun din Piața Constituției!

Astăzi este ultima zi în care poate fi vizitat Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Bucureștenii și turiștii vor avea parte de o seară...

Programul ultimei zile în care poate fi vizitat Târgul de Crăciun din Piața Constituției!
Actualitate joi, 26 decembrie 2024, 11:54

33 de puncte de trecere a frontierei se închid de la 1 ianuarie!

33 de puncte de trecere a frontierei se închid de la 1 ianuarie 2025, odată cu intrarea României în Spațiul Schengen cu granițele terestre....

33 de puncte de trecere a frontierei se închid de la 1 ianuarie!
Actualitate joi, 26 decembrie 2024, 11:18

Sfaturi esențiale legate de siguranța cadourilor de Crăciun!

În acest contextul sărbătorilor de iarnă, InfoCons vine în sprijinul consumatorilor cu sfaturi esențiale legate de siguranța cadourilor de la...

Sfaturi esențiale legate de siguranța cadourilor de Crăciun!
Actualitate joi, 26 decembrie 2024, 10:13

DSU: Risc de desprindere a elicelor unei turbine eoliene la un cămin de bătrâni de la Poarta Albă; 70 de persoane, relocate

Pompierii constănţeni au fost chemaţi miercuri să intervină la un cămin de bătrâni din localitatea Poarta Albă, unde vântul puternic a...

DSU: Risc de desprindere a elicelor unei turbine eoliene la un cămin de bătrâni de la Poarta Albă; 70 de persoane, relocate