Elevii şi preşcolarii care provin din familii defavorizate primesc bani de la stat
De săptămâna viitoare, elevii şi preşcolarii care provin din familii defavorizate vor primi un ajutor de la stat de 500 lei, pe un card special. Banii pot fi folosiţi doar pentru achiziţionarea de rechizite şi îmbrăcăminte.
Articol de alinaene, 16 noiembrie 2024, 14:10
Programul social ar urma să se desfăşoare până în 2027.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a precizat că de luni, 18 noiembrie, va începe încărcarea cardurilor din programul de sprijin educaţional dedicat preşcolarilor şi elevilor care provin din familiile cu venituri mici.
Banii se acordă anual, într-o singură tranşă și trebuie cheltuiți în timpul anului școlar în care au fost acordați doar pentru cumpărarea de îmbrăcăminte și rechizite.
Ajutorul de stat în valoare de 500 lei este primit de părinţi sau de reprezentanţii legali ai copiilor, pe baza unei cereri depuse anul acesta, cel mai târziu la începutul lunii octombrie, la unităţile de învăţământ şi din care să reiasă componenţa familiei.
Pot beneficia de acest ajutor preşcolarii înscrişi în învăţământul de stat cu părinţi care au dreptul la alocaţie.
De asemenea, banii pot fi accesaţi de familiile care au copiii înscrişi la şcoală ori liceu şi care primesc un venit lunar pe membru de familie de cel mult 50% din salariul minim brut pe ţară.