Ziua Naţională a României – sărbătorită în Bucureşti şi în ţară
În Capitală, principalul eveniment de 1 Decembrie este Parada Militară Naţională, care va avea loc, începând cu ora 10,00, în Piaţa Arcul de Triumf.
Articol de arionmihaela, 1 decembrie 2024, 08:18
Ziua Naţională a României este sărbătorită prin diverse manifestări în Bucureşti şi în întreaga ţară.
În Capitală, principalul eveniment de 1 Decembrie este Parada Militară Naţională, care va avea loc, începând cu ora 10,00, în Piaţa Arcul de Triumf şi la care va fi prezent şi preşedintele Klaus Iohannis.
Aproximativ 2.500 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Autoritatea Vamală Română, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu aproximativ 190 de mijloace tehnice şi 45 de aeronave, participă la Parada Militară Naţională, organizată cu prilejul împlinirii a 106 ani de la Marea Unire.
Împreună cu militarii români, la paradă vor defila şi 240 de militari străini, din cadrul mai multor detaşamente din Albania, Belgia, Republica Cehă, Croaţia, Franţa, Germania, Italia, Marele Ducat de Luxemburg, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Spania, Statele Unite ale Americii şi Turcia, precum şi militari din ţările aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României. Militarii străini sunt prezenţi cu 21 de mijloace tehnice.
Înainte de parada de la Arcul de Triumf va avea loc în Parcul Carol I ceremonia militară şi religioasă cu depunere de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Ostaşului Necunoscut.
Ministerul Apărării Naţionale organizează la Arcul de Triumf şi o expoziţie de tehnică militară, iar în cursul serii militarii Regimentului Gardă şi Protocol vor efectua retragerea cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional – Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
De Ziua Naţională a României sunt „Porţi deschise” la Muzeul Naţional de Artă al României, iar la Muzeul Naţional de Istorie a României este organizată micro-expoziţia „Documentele Unirii”, dedicată momentului istoric din 1 Decembrie 1918.