Bucureştiul va fi reprezentat în noul Parlament de 13 senatori şi 29 de deputaţi
Articol de alinadecu, 9 decembrie 2024, 19:50
Preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti le-a înmânat aproape tuturor noilor parlamentari certificatele doveditoare ale alegerii senatorilor şi deputaţilor.
Mariana Stancu-Ţipişcă a adăugat că BEC îşi încheie activitatea luni.
Capitala va fi reprezentata în noul Parlament de 13 senatori şi 29 de deputaţi, aleşi la scrutinul din 1 decembrie.
Cei 13 senatori de Bucureşti în legislatura 2024 – 2028 vor fi:
Uniunea Salvaţi România – 4 mandate: Clotilde Armand, Cristian Ghinea, Ştefan Pălărie şi Violeta Alexandru
Partidul Social Democrat – 3 mandate: Adrian Streinu-Cercel, Robert Cazanciuc şi Daniel Zamfir
Partidul Naţional Liberal – 2 mandate: Sorin Cîmpeanu şi Monica Anisie
Alianţa pentru Unirea Românilor – 2 mandate: Petrişor Peiu şi Niculina Stelea
SOS România – 1 mandat: Diana Iovanovici Şoşoacă
Partidul Oamenilor Tineri – 1 mandat: Mariana Aldea
La Camera Deputaţilor, Bucureştiul va fi reprezentat de:
Partidul Social Democrat – 8 mandate de deputat: Alexandru Ghigiu, Rodica Nassar, Marian Neacşu, Florin Manole, Diana Tuşa, Andrei Dolineaschi, Mirela Furtună şi Ioan Mihalcea
Uniunea Salvaţi România – 8 mandate de deputat: Claudiu Năsui, Cristina Prună, Radu Mihaiu, Diana Buzoianu, Diana Stoica, Oana Ţoiu, Alexandru Dimitriu şi Alin Stoica
Partidul Naţional Liberal – 5 mandate de deputat: Sebastian Burduja, Andrei Baciu, Ionuţ Stroe, Octavian Oprea şi Răzvan Prişcă
Alianţa pentru Unirea Românilor – 4 mandate de deputat: George Simion, George Becali, Mihai Enache şi Lidia Vadim Tudor
SOS România – 2 mandate de deputat: Dumitru Coarnă şi Mariana Vârgă
Partidul Oamenilor Tineri – 2 mandate de deputat: Răzvan Mirel Chiriţă şi Daniel Grofu.
Alegerile parlamentare au avut loc pe data de 1 decembrie. Noii parlamentari îşi preiau mandatele peste două săptămâni.