Ascultă Radio București FM Live

Salvamont: Aproximativ 30 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore; jumătate – transportate la spital

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 29 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.

Salvamont: Aproximativ 30 de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore; jumătate – transportate la spital

Articol de arionmihaela, 24 decembrie 2024, 10:34

Aproximativ 30 de persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de către salvamontişti, jumătate dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă Salvamont România.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional s-au primit 29 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.

Cele mai multe solicitări, în număr de şapte, au fost pentru Salvamont Municipiul Braşov, urmând Salvamont Sinaia, cu şase apeluri, şi Salvamont Maramureş, cu cinci.

„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 29 de persoane. Dintre acestea, 15 au fost predate serviciului de ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 27 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană şi despre domeniile schiabile”, menţionează reprezentanţii Salvamont.

sursa fot- fb salvamont Romania

MApN: Nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească
Actualitate miercuri, 25 decembrie 2024, 12:40

MApN: Nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească

Ministerul Apărării Naţionale precizează  că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească....

MApN: Nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească
Un avion de pasageri s-a prăbuşit în Kazahstan
Actualitate miercuri, 25 decembrie 2024, 12:33

Un avion de pasageri s-a prăbuşit în Kazahstan

Un avion de pasageri s-a prăbuşit în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat miercuri Ministerul pentru situaţii de urgenţă din...

Un avion de pasageri s-a prăbuşit în Kazahstan
ISUBIF: 71 de autoturisme avariate în Bucureşti şi Ilfov de copaci rupţi de vântul puternic
Actualitate miercuri, 25 decembrie 2024, 12:15

ISUBIF: 71 de autoturisme avariate în Bucureşti şi Ilfov de copaci rupţi de vântul puternic

Pompierii au gestionat, în ultimele 24 de ore, 116 intervenţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov pentru îndepărtarea efectelor vântului...

ISUBIF: 71 de autoturisme avariate în Bucureşti şi Ilfov de copaci rupţi de vântul puternic
Vreme închisă în Bucureşti, cu ploi şi vânt puternic, în primele două zile ale Crăciunului
Actualitate miercuri, 25 decembrie 2024, 12:08

Vreme închisă în Bucureşti, cu ploi şi vânt puternic, în primele două zile ale Crăciunului

Vremea va fi închisă în Bucureşti miercuri şi joi şi va continua să plouă slab, iar vântul va avea intensificări de până la 70 km/h,...

Vreme închisă în Bucureşti, cu ploi şi vânt puternic, în primele două zile ale Crăciunului
Actualitate marți, 24 decembrie 2024, 15:30

Atenţionare de călătorie: Bosnia şi Herţegovina (BiH) – cod portocaliu fenomene meteo

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bosnia şi...

Atenţionare de călătorie: Bosnia şi Herţegovina (BiH) – cod portocaliu fenomene meteo
Actualitate marți, 24 decembrie 2024, 15:25

ASPA Bucureşti: Peste 8.330 de animale sterilizate gratuit în 2024

Peste 8.330 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024, informează Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA)...

ASPA Bucureşti: Peste 8.330 de animale sterilizate gratuit în 2024
Actualitate marți, 24 decembrie 2024, 15:22

Metrorex propune scumpirea călătoriei cu metroul, de la 1 ianuarie; o călătorie ar urma să coste 5 lei

Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie cu metroul, începând de la 1 ianuarie 2025, tariful pentru o călătorie urmând să crească...

Metrorex propune scumpirea călătoriei cu metroul, de la 1 ianuarie; o călătorie ar urma să coste 5 lei
Actualitate marți, 24 decembrie 2024, 14:00

Sector 6: Comerciant surprins în timp ce vindea materiale pirotehnice unui minor; poliţiştii locali au intensificat controalele

Un comerciant a fost surprins de poliţiştii locali în timp ce vindea materiale pirotehnice din clasa P1 unui băiat în vârstă de 15 ani,...

Sector 6: Comerciant surprins în timp ce vindea materiale pirotehnice unui minor; poliţiştii locali au intensificat controalele